Mamă și copil, arși de vii într-un incendiu în Constanța (VIDEO)

Mamă și copil, arși de vii într-un incendiu în Constanța (VIDEO)

Scene cumplite s-au derulat în miez de noapte la Constanţa. O mamă şi copila ei de numai un an au murit după ce apartamentul în care locuiau a luat foc, în urma unei explozii. Un vecin a reușit să intre în apartament și a scos din flăcări o bătrână și un copil de patru ani, însă pe mama copilului, dar şi pe sora acestuia nu le-a mai putut salva din cauza fumului şi a focului care se răspândeau cu repeziciune. Patru persoane au fost intoxicate cu fum în urma izbucnirii incendiului şi au avut nevoie de îngrijiri medicale, informează B1 TV.

O explozie urmată de incendiu a dezlănţuit iadul la Constanţa. Flăcări puternice a cuprins un apartament în care se aflau patru persoane, o femeie şi cei doi copii ai săi în vârstă de unu şi patru ani, dar şi bunica celor mici. Imediat s-a dat alarma, iar primii care au sărit să intervină au fost vecinii.

Mamă și copil, arși de vii într-un incendiu în Constanța

#DIRECT_ONE_hmeuuy#

Un bărbat a intrat imediat în casă pentru a-i salva pe cei captivi în capcana de foc. A reuşit să o scoată din flăcări pe bunică şi pe copilul de 4 ani. Însă fumul înnecăcios şi flăcările ameninţătoare l-au împiedicat să ajungă la mamă şi la fiica ei în vârstă de un an. Cele două au rămas prizoniere focului şi au ars de vii.

”Am spart uşa. Şi după aia am văzut focul şi fumul. Şi mama ori dormea în camera cealaltă. În dormitor am înţeles că au găsit-o pompierii decedată. Nu aveam nicio şansă să intrăm acolo. Abia am intrat doi metri. Nici doi metri n-am intrat. Am intrat pe burtă, că nu aveai cum să mergi pe picioare. Copilul era lângă uşă. La un metru de uşă, în sufragerie. Şi l-am luat de picioare, l-am tras. A mai venit şi vecinul cu care am spart uşa. L-a luat şi a fugit, că mie mi s-a făcut rău”, a povestit vecinul salvator.

La faţa locului au intervenit două autospeciale cu apă şi spumă, două ambulanţe de la Serviciul Judeţean Constanţa, plus alte două echipaje SMURD.

Toţi locatarii blocului au fost evacuaţi până la stingerea incendiului.

Patru persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, însă doar două au fost transportate la spital. Copilul de patru ani care a fost salvat de vecini este în acest moment intubat la Spitalul Judeţean Constanţa.

”Pompierii constănţeni au intervenit pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la un apartament situat la etajul 1. Din păcate, după lichidarea incendiului, în apartament au fost identificate două persoane decedate. Un copilaş minor, dar şi o femeie. Urmează să se stabilească cu exactitate vârsta acestora. Patru persoane au fost asistate medical la faţa locului, refuzând transportul la spital. Încă două persoane, un copilaş, o fetiţă de aproximativ 4-5 anişori a fost transportată la Spitalul Judeţean Constanţa, precum şi un bărbat care a suferit leziuni dar şi, din ce am înţeles de la cadrele medicale, intoxicat cu fum”, a precizat un responsabil.

Până acum, nu s-a stabilit de la ce a pornit deflagraţia, astfel că autorităţile continuă cercetările pentru a stabili cauza incendiului.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`