Marian Turbatu, despre legăturile cu Victor Ponta: „Au fost niște cabinete asociate din care am făcut parte” (VIDEO)

Marian Turbatu, despre legăturile cu Victor Ponta: „Au fost niște cabinete asociate din care am făcut parte” (VIDEO)
Foto: ziuaconstanta.ro

Marian Turbatu, denunțătorul președintelui CJ Constanța, Nicușor Constantinescu, a declarat în exclusivitate pentru postul B1 TV ce legături are cu premierul Victor Ponta.

„Într-un fel sau altul, au fost niște cabinete asociate la care am participat și eu. Eu am fost membru în cabinetul Turbatu & Junge din Germania, care este asociat cu Lex Euro Partners”, a mărturisit Marian Turbatu.

„Nu am avut nicio întâlnire oficială cu domnul Ponta. Colaborarea se ținea la nivelul asociației, acum, dacă ne-om fi întâlnit, nu-mi aduc aminte. Eu personal nu am avut în mod direct cu domnul Ponta vreo legătură, am fost membru în acest cabinet în care eram mai mulți și pe partea română și pe partea germană, fiecare se ocupa de sarcinile lui”, a mai precizat Turbatu.

Firma Turbatu & Junge este asociată cu Lex Euro Partners – cabinete asociate de avocaţi, alături de Cabinetele de Avocatură Grupate „Victor Ponta & Marius Manolache”. Pe site-ul oficial de internet al companiei Lex Euro Partners, „echipa din România” este condusă de Victor Ponta, iar cea din Germania de Richard Turbatu, scrie Atac de Constanța.

Asociaţia Lex Euro Partners are drept scop oferirea de consultanţă pentru corporaţii şi cetăţeni ale căror afaceri judiciare se desfăşoară pe teritoriul statelor comunitare.

Marian Turbatu spune ce legături are cu premierul Ponta

Urmăriți B1TV.ro și pe
`