Mărturia unei angajate de la Ambulanță, care a intervenit la clubul Colectiv: A fost una din cele mai grele intervenții. Familiilor le doresc putere să treacă peste aceste momente. Ne pare rău că nu am putut face mai mult (VIDEO)

Mărturia unei angajate de la Ambulanță, care a intervenit la clubul Colectiv: A fost una din cele mai grele intervenții. Familiilor le doresc putere să treacă peste aceste momente. Ne pare rău că nu am putut face mai mult (VIDEO)
Foto: B1 TV

Mărturii impresionante vin din partea angajaților de la Ambulanță, care au intervenit vineri noaptea pentru a-i salva pe cei aflați la clubul Colectiv din Capitală. Viorica Nicolae a fost de serviciu în noaptea tragediei și povestește că aceasta a fost una dintre cele mai dificile intervenții la care a luat parte.

”Pentru noi nu a sunat telefonul, a fost o solicitare prin stație, am auzit prin dispecerat un apel că există un incendiu și există mai multe victime. Noi veneam de la alt caz și am plecat într-acolo. Echipajul nostru a fost al doilea după medicul care a făcut coordonarea de la SABIF (Serviciul de Ambulață București Ilfov – n.r.) și am încercat să dăm primul ajutor, cât s-a putut oamenilor – nu știam care e femeie, bărbat -  oamenilor care ieșeau destul de afectați și fizic și psihic, din acel calvar”, a declarat Viorica Nicolae, pentru B1 TV.

”Echipajul nostru a ajuns la 11 minute din momentul solicitării, fiind destul de departe de locul incidentului. Când am ajuns mai era un echipaj, un medic care a intrat înăuntru și a început să facă coordonarea. În câteva minute, ne-am mai adunat încă nouă ambulanțe. În 15 minute s-au strâns vreo 19 ambulanțe care au făcut un gest extraordinar și au putut să facă față cu brio la aceste momente tragice. Știu că am început să facem trierea pacienților care sunt mai grav, i-am urcat în ambulațe și au plecat către spitale”, a mai spus angajata de la Ambulanță.

Întrebată ce auzea în jurul său în momentul intervenției, femeia a declarat: ”Ar fi destul de tragic pentru familiile care au rămas în urmă. Vreau să rămână pentru noi ce am auzit și vă rog să ne respectați acest lucru”.

”A fost una din cele mai grele intervenții. A avut o amploare destul de mare, au fost aproape 180 de persoane care mi-au trecut prin față, să începi să faci trierea. Au fost foarte mulți. În acele momente am încercat să mă îndepărtez de acele strigăte și să văd doar rănile și leziunile pe care le au, ca să fac o triere. Noi nu am dormit în acea noapte pentru că eram de serviciu. Am continuat să asigurăm asistența celorlalți, care aveau nevoie. Am continuat activitatea medicală până la opt dimineață, iar când am ajuns acasă, nu am putut să dorm”, a mai declarat Viorica Nicolae.

”Pot să spun că a fost un moment în care, când am văzut un copil de 15 ani care a decedat lângă mine, eu făcând resuscitarea altuia, am simțit că – am un copil acasă – e destul de tragic, pentru că vârsta e apropiată”, a mai declarat femeia.

”Eu atât mă rog la Dumnezeu, ca noi, toți colegii, să putem să trecem peste aceste momente ca să putem să salvăm și alte vieți. Familiilor le doresc putere să treacă peste aceste momente și un singur lucru le spun: ne pare rău că nu am putut face mai mult. Condoleanțe!”, a conchis Viorica Niicolae.

Numărul persoanelor decedate în urma incendiului din clubul Colectiv a ajuns la 31. În spitalele din Capitală mai sunt internați 136 de tineri, o parte dintre aceștia în stare critică. (Detalii AICI)

#DIRECT_ONE_26pvof#

Urmăriți B1TV.ro și pe
Ultima oră
12:26 - Amenzi usturătoare pentru românii care comercializează carne de porc neexpertizată sanitar veterinar. Condițiile legale pentru tăierea porcului în 2022
12:25 - Nicolae Ciucă, despre aderarea la Schengen: Vom cere să se formuleze în Consiliul JAI de joi, prin vot, o decizie pentru România. Hotărârea noastră de a contribui la securitatea europeană este fermă (VIDEO)
12:20 - SUA nu împiedică Ucraina să își dezvolte propriile capacități de atac cu rază lungă de acțiune, spune șeful Pentagonului
12:14 - Medicii români se tem de o triplă epidemie fără precedent: peste 100.000 de persoane s-au îmbolnăvit în decurs de șapte zile
12:04 - Rareș Bogdan și liderul grupului PPE, în drum spre Viena pentru „ultimul asalt” privind aderarea României la Schengen: „Ne vom afla față în față cu Karl Nehammer, cancelarul Austriei”
11:56 - Ayatollahul Khamenei cere reexaminarea sistemului cultural al Iranului, în contextul protestelor fără precedent
11:52 - După protestele fără precedent, China relaxează restricțiile împotriva Covid-19
11:43 - 25 de persoane reținute pentru un presupus complot de extremă dreapta pentru răsturnarea statului german. Au fost efectuate arestări și în Austria, și în Italia
11:40 - O tânără mămică a avut parte de șocul vieții sale după ce a născut. Totul s-a întâmplat de Sfântul Nicolae
11:33 - Sărbători fără colindători? Orașul în care cei care pleacă la colindat riscă amenzi cuprinse între 200 și 1.000 de lei