Mărturii cutremurătoare ale unei supraviețuitoare din Colectiv: Închid ochii pregătită să nu îi mai deschid vreodată, cuprinsă de febră, cu corpul ruinat și sufletul făcut cenușă

Mărturii cutremurătoare ale unei supravietuitoare a tregediei din clubul Colectiv. La doi ani de la incendiul care a luat 64 de vieți și a îndurerat o țară întreagă, Alexandra Furnea și-a găsit puterea să vorbească despre chinurile prin care a trecut cât timp a fost internată la Spitalul de Arși din Capitală.

Tânăra, care ulterior a fost transferată într-un spital din Germania, povestește despre numeroasele lipsuri și condițiile necorespunzătoare din unitatea medicală, dar mai ales despre durerile inimaginabile care o vor marca pentru tot restul vieții. Totul, în condițiile în care ministrul Sănătății de la acea vreme, Nicolae Bănicioiu, dădea asigurări că nimic nu lipsește din spitalele care tratează răniții de la Colectiv.

„Încep să plâng icnit, cu disperare, termurând tot mai tare de frig și de frică. În diminețile cu băi, mi-e teamă că am să mor de durere în cada verde în timp ce asistentele încearcă să îmi desprindă pielea moartă de pe răni, fără anestezie. Femeia plânge cu mine și încearcă să mă consoleze. Îmi cântă doine de la ieșirea din salon și până în sala de baie, cu respirația întretăiată”, este doar un fragment din postarea amplă făcută de Alexandra, pe pagina sa de Facebook.

Postarea integrală poate fi citită mai jos:

Mărturii cutremurătoare ale unei supravietuitoare din Colectiv: Închid ochii pregătită să nu îi mai deschid vreodată, cuprinsă de febră, cu corpul ruinat și sufletul făcut cenușă

Tags: