Măsura arestului la domiciliu, menținută pentru Gruia Stoica de Curtea de Apel Ploiești

Măsura arestului la domiciliu, menținută pentru Gruia Stoica de Curtea de Apel Ploiești
Foto: evz.ro

Curtea de Apel Ploieşti a menţinut, marţi, măsura arestului la domiciliu în cazul omului de afaceri Gruia Stoica, acuzat că i-ar fi dat avocatului Doru Boştină trei milioane de euro pentru a afla preţul cerut de CFR Marfă la o licitaţie, decizia instanţei putând fi contestată la instanţa supremă.

Decizia instanţei nu este definitivă şi poate fi contestată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, informează Mediafax.

Gruia Stoica a fost arestat preventiv în 30 ianuarie, fiind acuzat de procurorii anticorupţie de cumpărare de influenţă, după ce i-ar fi dat avocatului Doru Boştină trei milioane de euro pentru a afla preţul cerut de CFR Marfă la licitaţia pentru transportarea cărbunelui, organizată de Complexul Energetic Oltenia, la care participa şi firma acestuia, GFR.

La jumătatea lunii februarie, procurorii i-au trimis în judecată pe Gruia Stoica în stare de arest preventiv şi pe Doru Boştină cu interdicţie de a părăsi ţara. Ulterior, în 9 mai, instanţa a decis ca Gruia Stoica să fie judecat în arest la domiciliu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`