O femeie a dat naștere, marți dimineața, a două fetițe despre care se credea că sunt gemene separate. Însă, din nefericire, acesea s-au născut siameze. Mama lor nu este la prima naștere, iar nou-născutele mai au încă cinci frați mai mari.
Totodată, medicii le dau șanse puține de supraviețuire, potrivit Ctnews.ro.
Femeia, din localitatea Valu lui Traian, are 25 de ani. Ea nu a fost la niciun control în timpul sarcinii decât când au apucat-o contracțiile. După ecografie, medicii au aflat că fetele sunt unite în dreptul sternului și au același ficat.
Împreună, ele cântăresc 3 kilograme. Mihnea Avram, directorul medic al spitalului, spune că ”dacă supraviețuiește unul singur, trebuie salvat celalalt. Dacă trăiesc amândoi trebuie măsuri complexe pentru separare. Au mai fost cazuri când au fost lăsați până la 6 luni și abia apoi separați. Aici, însă, cu un singur ficat, e complicat.
Cadrul medical consideră că decizia separării fetițelor va fi luată abia după ce o să mai crească. Ecografia este irelevantă în acest moment, iar RMN-ul ar fi mai de folos medicilor, însă nu poate fi făcut momentan.
#DIRECT_ONE_p3w7c4#
Ginecologul Nicola Zisu declară că mama este în stare bună, dar nu a înțeles în ce stare se alfă fetițele ei. Ea nu a primit vizita niciunui membri al familiei până în prezent.
Este o ”anomalie de segmentare. Dintr-un singur ou fecundat a rezultat doi gemeni care, în mod normal, în procesul evolutiv se separă. Această separare poate să nu fie completă. De aici încolo se ocupă secția neonatologie. Investigația trebuie să arate ce e comun la cei doi gemeni – ficat, inima, etc – și apoi urmează consultul de chirugie ca să vedem în ce măsură pot fi separați. Cei mai mulți gemeni decedează până la prima aniversare. În lume sunt cam 250 de operații reușite”, spune neonatologul Vlad Tica.
El menționează, însă, că dacă sarcina ar fi fost monitorizată nu s-ar fi rezolvat problema.