Medicii din Gorj au confirmat, marți, infestarea cu trichineloză în cazul celor două persoane care au prezentat simptomele acestei boli, a declarat Elena Pițian, purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică, pentru Agerpres.
Pițian a precizat că cele două persoane au prezentat simptome specifice trichinelozei, după ce au consumat carne de porc, fiind internate la Secţia Contagioase, iar în urma analizelor, boala s-a confirmat.
„S-au confirmat cele două cazuri de infestare cu trichineloză, cele două persoane au rămas internate în Secţia Contagioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, unde li se administrează tratamentul specific. Boala s-a depistat din timp, ceea ce este în lucru bun în aplicarea tratamentului. Ancheta epidemiologică este în desfăşurare, pentru a se vedea dacă au mai fost şi alte persoane care au mâncat carne din porcul respectiv. De patru ani nu au mai fost astfel de cazuri în judeţul Gorj”, a declarat purtătorul de cuvânt al DSP Gorj.
Specialiștii epidemiologi recomandă populației să nu consume carne de porc neexaminată trichineloscopic.