Medicul Adrian Marinescu: Procentul celor care nu se vor vaccina va fi extrem de mic. E puterea exemplului

Medicul Adrian Marinescu: Procentul celor care nu se vor vaccina va fi extrem de mic. E puterea exemplului
Dr. Adrian Marinescu / Foto: VideoMedicina.ro

Adrian Marinescu, medic la Institutul „Matei Balș” din București, a declarat, pentru Antena 3, că procentul celor care nu se vor vaccina va fi extrem de mic. Acesta a mai spus că se simte bine, după ce s-a vaccinat.

Adrian Marinescu este convins că puterea exemplului îi va face pe mulți români să se imunizeze împotriva coronavirusului.

„Procentul celor care nu se vor vaccina va fi extrem de mic, în rest nu cred că vor fi reticenţe. E puterea exemplului, informaţiile care vin de la o zi la alta vor face ca temerile să fie spulberate”, a declarat Adrian Marinescu, la Antena 3.

Medicul infecționist a spusse simte bine și nu are nici un simptom alergic.

„Totul s-a desfăşurat fără probleme şi vă pot da şi exemplul meu. A fost totul mai mult decât în regulă, mă simt bine, nu am niciun simptom, nici măcar la 24 de ore după vaccin”, a precizat Adrian Marinescu.

„Din fericire, nu au existat (n.r. – reacţii adverse). Cei mai mulţi nu au avut nici acea jenă la locul de injectare. Asta înseamnă, pe de o parte, că asistentele care au făcut vaccinul au avut mână de aur şi nu au existat aceste probleme, dar se ştie şi că reacţiile adverse sunt foarte rare”, a mai spus Adrian Marinescu.

Campania de vaccinarea a început duminică, 27 decembrie, în toate cele 10 spitale de boli infecțioase aflate în prima linie în lupta împotriva COVID-19.

Prima persoană vaccinată împotriva COVID în România a fost Mihaela Anghel, asistentă medicală generalistă la Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”, membră a echipei medicale care, în data de 27 februarie, a preluat primul pacient din ţară confirmat cu virusul SARS-CoV-2.

Urmăriți B1TV.ro și pe
Ultima oră
00:35 - România ar putea intensifica forajele în apele de mare adâncime din Marea Neagră, din cauza creşterii preţului la gaze
00:04 - Guvernul a lansat sistemul Ro-ALERT „Copil dispărut”. Populația va fi anunțată despre dispariția minorilor
23:55 - Rusia, la un pas de incapacitate de plată. Decizia fără precedent anunțată de trezoreria SUA
23:54 - Spania a anunțat că va cumpăra vaccinuri și antivirale, după ce a înregistrat 59 de cazuri de variola maimuței
23:54 - Sorana Cîrstea sare în apărarea colegilor ruși: „Ce a făcut Wimbledon arată zero umanitate”
23:28 - Iulian Paraschiv (Agenția Națională pentru Romi), despre noul ajutor pentru pensionari: Guvernul ar fi dorit să dea mai mult, dar ne raportăm la resursele pe care le avem. Crizele actuale impun măsuri de moment (VIDEO)
23:13 - Belarus recunoaște că furnizează arme Rusiei. Oficial de la Minsk: „Desfășurăm lucrări de cercetare și dezvoltare, inclusiv luând în considerare experiența evenimentelor din Ucraina”
23:00 - Nelu Varga, replică acidă după declarațiile ironice ale lui Dan Șucu, noul finanțator al Rapidului: „Dacă nu ştie cine e ‘domnul Varga’, îi recomand să o întrebe pe soţia dânsului”
22:55 - Erdogan va accepta cererile Suediei și Finlandei de aderarea la NATO doar atunci când preocupările legate de securitate ale Turciei sunt satisfăcute
22:43 - „E culmea tupeului!”. Conducerea Consiliului Concurenței insistă să-și asigure protecție de la SPP, acuză deputatul PSD Radu Cristescu