Un bărbat, în vțrstă de 52 de ani, dintr-o comună din Mehedinţi, a fost bătut de doi indivizi care au intrat noaptea peste el în casă, lovindu-l cu pumnii şi picioarele, potrivit adevarul.ro.
Victima crede că a fost bătut pentru că a acceptat să candideze pe lista de consilieri locali a unui partid politic.
Bărbatul a ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţe din Drobeta Turnu Severin cu ochii vineţi și a povestit că a muncit toată ziua la săpat de vie şi seara când a ajuns acasă a adormit obosit.
„Eu am fost la văr de-al meu pe care l-am ajutat la săpat de vie, seara am venit acasă, în jur de 20,45. Am făcut focul şi ca omul obosit am adormit. Noaptea pe la 2 şi ceva au intrat peste mine în casă şi m-au lovit cu pumnii şi picioarele, apoi mi-au spart geamurile. Au spart scara de la intrare care era din lemn”, spune Cristinel Drondu.
Mai mult, înainte să plece, agresorii i-au spart geamurile de la casă. Motivul pentru care a fost bătut Fost profesor de matematică, Cristinel Drondu mai spune că s-a hotărât să candideze pentru un post de consilier local şi este convins că acesta este motivul pentru care a fost bătut. „Eu nu am făcut politică până cum, dar pentru că este aşa cum este conducerea Primăriei Hinova, m-am gândit să candidez şi eu ca şi consilier pe listele PNL. Motivul cam ăsta este. Am depus plângere la poliţie”.
„Are un traumatism cranio-facial prin agresiune fizică, o fractură cu mică deplasare la arcada zigomatică dreaptă. Urmează să-i facem un computer tomograf pentru a vedea dacă prezintă şi leziuni cerebrale”, a precizat medicul Daniela Diloiu.
Poliţia face cercetări pentru identificarea celor doi atacatori şi a deschis un dosar penal pentru violare de domiciliu, distrugere şi lovire.