Melania Vergu, fostă consilieră a ministrului Educației, condamnată la patru ani de închisoare pentru înșelăciune

Melania Vergu, fostă consilieră a ministrului Educației, condamnată la patru ani de închisoare pentru înșelăciune

Melania Vergu, fostă consilieră a ministrului Educației,  a fost condamnată de Curtea de Apel Bucureşti, marţi, la patru ani de închisoare pentru înşelăciune, conflict de interese şi fals în documente la obţinerea unor fonduri europene, hotărârea nefiind definitivă.

Vergu a fost găsită vinovată de faptul că a prezentat la Autoritatea de management documente şi declaraţii inexacte în care ar fi consemnat date nereale referitoare la condiţiile pe care le îndeplinea firma sa în vederea accesării de fonduri acordate prin programul POSDRU, cum ar fi numărul de angajaţi, profitul, cifra de afaceri şi experienţa în domeniul formării profesionale.

„Aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor constând în dreptul de a mai avea calitatea de administrator sau asociat la vreo societate comercială, de a mai desfăşura vreo activitate ce implică fondurile Uniunii Europene şi de a mai deţine funcţia de consilier al vreunui ministru în Guvernul României. (…) Interzice inculpatei drepturile constând în dreptul de a mai avea calitatea de administrator sau asociat la vreo societate comercială, de a mai desfăşura vreo activitate ce implică fondurile Uniunii Europene şi de a mai deţine funcţia de consilier al vreunui ministru în Guvernul României”, a mai decis CAB, potrivit Mediafax.

În 14 decembrie 2012, fostul consilier al ministrului Educaţiei a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru înşelăciune, conflict de interese şi fals în documente pentru obţinerea unor fonduri europene, iar fiul acesteia, Ioan Teodor Vergu, a fost scos de sub urmărire penală.

În baza acestor documente, SC Edu Tim Consultanţă Europeană SRL a beneficiat de fonduri europene pentru punerea în practică a proiectului intitulat „Practică să înveţi, învaţă să practici”.

„În această modalitate, SC Edu Tim Consultanţă Europeană SRL a obţinut pe nedrept suma totală de 6.492.653 lei, reprezentând fonduri europene şi de la bugetul naţional”, susţin procurorii.

Pentru recuperarea prejudicului, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra a două imobile ale Melaniei Vergu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`