Mesajul unui medic din Timișoara: Avem un interes când vă dorim vaccinați, să nu mai vedem atâta suferință

Mesajul unui medic din Timișoara: Avem un interes când vă dorim vaccinați, să nu mai vedem atâta suferință
Foto: Facebook/Ro Vaccinare

Un medic de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara spune că a avut pacienți tineri nevaccinați care au făcut forme severe de COVID sau chiar au murit. Potrivit acestuia, interesul medicilor, atunci când le cer românilor să se vaccineze, e să nu mai vadă atâta suferință, scrie Spomedia.

„Probabil vă întrebați dacă am avut pacienți tineri nevaccinați, fără boli asociate, care au făcut formă severă sau care au decedat?! Ei bine, da! Am avut!

Vă întrebați dacă am avut pacienți vaccinați în terapie intensivă? Da, am avut! Dar 99% au avut schemă incompletă sau au făcut boala în perioada vaccinării și toți au avut boli asociate decompensate

În schimb, nu am avut nicio persoană tânără, aparent sănătoasă și vaccinată în terapie intensivă!”, povestește medicul Amin Zahra de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara, într-o postare de pe Ro Vaccinare.

Dr. Zahra îi întreabă pe cei care resping vaccinarea dacă ei cred că merită să-și riște viețile pentru că așa zic unele vedete sau medici care n-au tratat niciodată un caz de COVID.

„Stăteam de vorbă cu o doamnă în vârstă de 47 ani, mamă, soție și cu părinții în viață, care mi-a zis: ‘Nu-mi fac griji pentru soțul și părinții mei, dar cui las cei 3 copii, cine va avea grijă de ei?!’.

Și acum, vă întreb eu: Merită să vă riscați viața și sănătatea, doar pentru ce spune medicul x, care nu a văzut un pacient de Covid în viața lui, dar este mai ‘vocal’?! Sau pentru ce spun toți formatorii de opinii, care vor să iasă în evidență cu orice preț?! Să știți că într-adevăr noi avem un interes când vă dorim vaccinați și interesul este acela să nu mai vedem atâta suferință”, a adăugat Amin Zahra.

„Și până la urmă, cred că îmi stă mai bine în costumul de spital, decât în combinezon”, încheie el postarea.

Ultima oră
23:58 - Guvernul se va reuni luni pentru a remedia situația școlilor private. Dan Vîlceanu: Se mai întâmplă asemenea lucruri. E fost o eroare, pur și simplu
23:43 - Gabriela Firea: PNL a pierdut alegerile, dar pune condiții. Noi nu suntem umbrela lor / Nu e adevărat că eu, Grindeanu și Tudose împingem PSD la guvernare (VIDEO)
23:21 - Anca Dragu: Întâlnirea de luni Ciucă – Cioloș nu e una de negociere. PNL şi PSD împing spre un cabinet minoritar. USR nu susține un astfel de guvern
22:52 - Loteria de Vaccinare, a patra extragere săptămânală. Care e numărul câștigător al marelui premiu de 100.000 de lei
22:35 - CSM: Noile restricţii anti-COVID nu se aplică instanţelor şi parchetelor
22:24 - Florin Roman (PNL): Am refuzat o eventuală intrare în Guvern acum a PSD / Sper ca la USR să nu găsim oameni care ne înjură toată ziua pe noi și pe președintele Iohannis sau care ne acuză că ne-am luat cu X sau cu Y (VIDEO)
21:54 - Accesul în sediile ANAF se va face doar cu certificat verde COVID, începând de luni
21:40 - Cristian Diaconescu (PMP), despre criza politică: Partidele stau cu ochii pe sondaje și sunt mai specialiste în ce trebuie să facă ceilalți (VIDEO)
21:17 - Protest în Capitală. Oamenii manifestează împotriva restricțiilor și vaccinării (VIDEO)
20:56 - Valeriu Gheorghiţă: Rata de acoperire vaccinală e de 40% la populaţia adultă. Până la sfârşitul anului, sperăm să atingem pragul de imunizare colectivă prin vaccinare