Meteorologii au anunțat Cod Galben de ninsori viscolite pentru județele Constanța, Ialomița și Călărași. Codul a intrat în vigoare vineri dimineața, la ora 8:00, fiind valabil până sâmbătă, la ora 8:00.
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, în cele trei județe, în cursul zilei de vineri, 30 decembrie, și în noaptea de vineri spre sâmbătă (30/31 decembrie), temporar va ninge viscolit, iar vizibilitatea va fi redusă, conform Agerpres.
Pe litoral, vor fi posibile precipitații mixte cu formare de polei.
De asemenea, până vineri, la ora 23:00, este în vigoare atenționarea Cod galben de intensificări susținute ale vântului pentru zona Dobrogei, Munteniei și Moldovei.
Potrivit meteorologilor, în Dobrogea, estul Munteniei și sudul Moldovei, vântul va avea intensificări susținute, cu viteze la rafală de 55-65 kilometri/oră.
Îndeosebi pe litoral și în zona de munte a județelor Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău și Vrancea, temporar vor fi rafale de peste 70 km/h, menționează ANM.