Meteorologii au emis o avertizare de tip nowcasting de ceață densă pentru județele Ilfov, Argeș și Dâmbovița.
Avertizarea este valabilă până la ora 9:50.
Specialiștii au anunțat că în până la ora menționată vizibilitatea va fi redusă sub 200 de metri, iar local sub 50 de metri.
Meteorologii au anunțat că în următoarele zile temperaturile vor fi în urcare, deși în unele zone s-ar putea să mai cadă precipitații mixte sau sub formă de ninsoare.
În țară
Vineri, cerul va fi temporar noros, iar trecãtor şi izolat va mai fulgui la munte, iar în Moldova și Oltenia sunt posibile precipitații mixte. Maximele se vor situa în general între 1 şi 9 grade.
Sâmbătă, cerul va fi variabil, cu înnorări în sud și sud-vest, unde doar pe arii restrânse vor fi precipitaţii mixte, slabe. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 2 şi 10 grade, iar cele minime, în general, între -8 şi 2 grade.
Duminică cerul va fi temporar noros mai ales în nordul, centrul şi nord-estul ţãrii şi izolat în rest unde se vor semnala și precipitații mixte. La munte va ninge. Maximele vor ajunge până la 12 grade în sudul țării, iar minimele se vor situa între -5 şi 3 grade.
În București
Vineri, cerul va fi în general noros și sunt posibile precipitaţii mixte. Termometrele vor arăta până la 6 grade Celsius, uşor sub regimul termic normal.
Sâmbătă, cerul va fi variabil, cu unele înnorări mai ales în prima parte a zilei. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 8 grade.