Mierea de albine distribuită săracilor, contrafăcută (VIDEO)

Mierea de albine distribuită săracilor, contrafăcută (VIDEO)
Foto: bzi.ro

Fals grosolan de milioane de euro, pe spinarea săracilor. Dovada a fost făcută de cotidianul Şansa buzoiană care a realizat, în premieră pe ţară, analize pe probe prelevate din mierea de albine distribuită săracilor, ca ajutor de la Uniunea Europeană. Jurnaliştii demonstrează cu probe indubitabile că mierea care a fost distribuită este de fapt un produs de sinteză, nicidecum unul natural. Mierea, cumpărată prin licitaţie de APIA, trebuia să ajungă la peste 3 milioane de români săraci!

Mierea le-a fost distribuită nevoiaşilor în cadrul planului anual european de furnizare a ajutoarelor alimentare către persoanele defavorizate, program finanţat din fondurile Uniunii Europene. Numai la Buzău au ajuns 10 tone de miere care au pornit către primării.

Publicatia Şansa buzoiana a cerut unui laborator acreditat sa analizeze produsul, iar rezultatele arata ca din cinci parametri testa?i unul singur corespunde normelor. Practic, produsul oferit drept miere naturala saracilor, cu sigla Guvernului României oi a Uniunii Europene, nu este nimic mai mult decât un amestec de apa oi sirop de zahar. Autorii tunului cu miere de albine falsificată sunt doi cetăţeni de origine arabă, propritari ai firmei Atifco Fine Food SRL Bragadiru, potrivit jurnaliştilor de la Şansa buzoiană.

Reprezentanții APIA, agenţia care a organizat licitația pentru produsele destinate săracilor din toată țara, spun că verificarea calității mierii trebuia verificată în teritoriu și că a solicitat deja firmei implicate în scandal înlocuirea loturilor cu miere falsificată.

Oamenii au aflat si ei ca mierea este contrafacuta, dar unii dintre ei au consumat deja produsul.

La sediul firmei Atifco Fine Food, patronii nu au fost de găsit.

Patronii firmei care ar fi înșelat statul cu mai multe milioane de euro livrând miere falsificata, au refuzat sa comenteze situația spunând ca vinerea este pentru ei zi de rugaciune și ne-au indicat sa-i cautam undeva saptamâna viitoare, poate avem mai mult noroc.

Livrarea de miere s-a dovedit un joc de alba-neagra. Conform analizelor apia, atifco ar fi livrat atât miere falsificată cât și miere bună pentru consum. Iar acum, pe încredere, Apia va derula în continuare contractul.

În momentul în care este identificată o probă care nu corespunde cu calitățile pe care s-a angajat să le aibă produsul de livrat, este obligat furnizorul să retragă acel lot și să înlocuiască cu produse de calitatea și specificațiile tehnice din caietul de sarcini. Prin urmare am trecut la.și are de suportat niște penalități pentru întârzieri. prin urmare am trecut la a notifica furnizorul în acest sens și suntem în etapa în care acesta deja se pregătește deja să livreze de luni noile loturi.

Mierea de albine distribuită săracilor, contrafăcută

Urmăriți B1TV.ro și pe
`