Mihai Daraban, despre Forumul de afaceri online România – Pakistan: „Reprezintă un pas înainte în ceea ce privește întărirea relațiilor economice, relații cu un potențial imens de creștere”

Mihai Daraban, despre Forumul de afaceri online România – Pakistan: Reprezintă un pas înainte în ceea ce privește întărirea relațiilor economice, relații cu un potențial imens de creștere

Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), în colaborare cu Ambasada Republicii Islamice Pakistan în România. a organizat miercuri,“Forumul de afaceri online România – Pakistan”.având ca principal obiectiv promovarea schimburilor comerciale bilaterale.

În acest sens, a fost organizată o sesiune de “match-making” între companiile participante din cele două țări, sub forma unor paneluri distincte, în funcție de domeniul de activitate, și anume: industria ușoară (textile), mașini și echipamente (inclusiv mașini agricole și piese auto), industria alimentară (inclusiv legume, fructe și cereale) și industria extractivă (resurse minerale neenergetice).

“CCIR este onorată să organizeze primul forum economic dintre România și Pakistan, cele două state având o relație de prietenie îndelungată. Acest forum reprezintă un pas înainte în ceea ce privește întărirea relațiilor economice, relații cu un potențial imens de creștere. CCIR este membru activ al ICC și Eurochambre, colaborând cu mai mult de 170 de entități comerciale din lumea întreagă. Astfel, putem facilita dialogul direct dintre comunitățile de afaceri, lucru de care poate beneficia și mediul de business pakistanez. De asemenea, din punct de vedere logistic, Portul Constanța poate fi un hub comercial pentru Pakistan, prin facilitarea rutelor către Uniunea Europeană și nu numai. Este o alternativă extrem de competitivă din punct de vedere al costurilor, mărfurile putând fi tranzitate foarte ușor pe Dunăre în statele Europei Centrale sau de Vest. Canalul Dunăre-Rinn reprezintă, totodată, o rută directă între Marea Neagră și Marea Nordului și chiar Oceanul Atlantic”, a declarat Lazăr Comănescu, consilierulpreședintelui CCIR pe probleme externe, în adresarea către participanți a mesajului președintelui CCIR, dl. Mihai Daraban.

Referindu-se la importanța stabilirii unei relații directe cu mediul de afaceri pakistanez, dl. Aurelian Gogulescu, vicepreședinte CCIR și președinte al Camerei de Comerț și Industrie Prahova (CCI Prahova), a subliniat următoarele: „Relațiile comerciale dintre CCI Prahova si Republica Islamică Pakistan au fost stabilite încă din anul 2000. În cei peste 20 de ani care au trecut de atunci, schimburile comerciale dintre oamenii de afaceri pakistanezi și cei din Prahova au crescut constant. Astfel, la nivelul anului 2019, putem vorbi de o valoare totală a schimburilor comerciale de peste 400 de mii de euro, dintre care 318 de mii de euro reprezintă exporturile. Totodată, pe primele 9 luni ale anului 2020, valoarea schimburilor comerciale depășise 510 mii euro, iar în ceea ce privește exporturile se înregistra o creștere de 55%”.

„România și Pakistan au o îndelungată relație de prietenie și colaborare, specialiștii români din anii 70-80 fiind aceia care au pus bazele industrie pakistaneze. Devine, astfel, aproape o datorie să ne dublăm eforturile în ceea ce privește creșterea volumului de schimburi comerciale bilateral. Datorită poziționării, Pakistanul poate să reprezinte o poartă de acces pentru companiile românești care doresc să pătrundă pe piețele din Asia de Sud, Asia Centrală, Orientul Mijlociu sau China. De asemenea, România poate fi la fel de importantă pentru companiile pakistaneze care doresc să se conecteze cu Europa, mai ales prin facilitățile oferite de Portul Constanța. Astfel, ambele comunități de afaceri pot beneficia reciproc de aceste avantaje și pot obține o creștere susținută a profitului”, a declarat Zafar Iqbar, Ambasador al Republicii Islamice Pakistan în România.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`