Mihai Daraban este noul preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României, funcţie rămasă vacantă după arestarea fostului şef al instituţiei, Mihai Vlasov.
De altfel, Daraban, care era preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Constanţa, a asigurat interimatul după ce Vlasov a fost suspendat din funcţie, în data de 11 aprilie.
Mandatul lui Daraban, singurul candidat la şefia instituţiei, este până în luna decembrie 2017, dată la care ajungea la final mandatul lui Vlasov şi a conducerii CCIR.
În 9 aprilie, Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat că preşedintele suspendat al CCIR, Mihail Vlasov, a fost trimis în judecată, pentru trafic de influenţă, într-un dosar în care a fost prins în flagrant primind 200.000 de euro de la un om de afaceri.