Mihail Boldea a fost dat în urmărire internațională. Deputatul, căutat prin Interpol

Mihail Boldea a fost dat în urmărire internațională. Deputatul, căutat prin Interpol
Foto: ziuaveche.ro

Deputatul Mihail Boldea a fost dat în urmărire internațională. Mandatul de urmărire a fost trimis la Interpol.

Pe numele lui Boldea a fost emis, joi, un mandat de arestare pentru 30 de zile.

Potrivit Mediafax, după emiterea unui mandat de arestare preventivă, instanţa, prin Serviciul exercutări penale, transmite mandatul de arestare către Serviciul urmăriri din cadrul Poliţiei, care trebuie să îl ducă la îndeplinire. În cazul în care poliţiştii stabilesc faptul că persoana pentru care a fost dispusă măsura preventivă nu mai este în ţară, întocmesc un referat de constatare, urmând ca aceasta să fie căutată prin Interpol.

Potrivit unui oficial al Parchetului instanţei supreme, când persoana pentru care procurorul a cerut arestarea preventivă nu este găsită în ţară, magistratul trebuie să se adreseze din nou aceleiaşi instanţe cu o solicitare de urmărire internaţională. În cazul în care instanţa admite solicitarea, persoana vizată începe să fie urmărită internaţional prin Biroul Interpol.

Tatăl și fratele mai mic al lui Boldea au părăsit domicilile în care locuiau, acestea fiind puse sub sechestru. Cei doi sunt cercetați în stare de libertate.

În privința mult vehiculatei fugi a politicianului, fratele mai mare al acestuia, Valentin Boldea, a declarat pentru B1 TV că nu înțelege de ce se discută despre dispariția deputatului din moment ce acesta nu avea nicio intedicție de circulație, având dreptul chiar de a pleca din România.

„De ce discutăm de o dispariție? Eu știu că nu exista nicio interdicție de a circula, nici în țară, nici în străinătate. Nu-i cunosc agenda personală să știu ce avea planificat”, a spus Valentin Boldea.

Cercetat pentru mai multe înşelăciuni cu terenuri din Galaţi, deputatul a părăsit, sâmbătă, România,  pe frontieră terestră. Potrivit unor surse, politicianul s-ar afla în Kenya. DIICOT a declarat joi într-o conferință de presă că nu cunoaște unde se află în prezent Mihail Boldea, dar se știe că a părăsit teritoriul Turciei miercuri seară.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`