Milionarul Eduard Uzunov a fost bătut, luni seară, în urma unui scandal izbucnit în centrul Capitalei.
Polițiștii au precizat că incidentul a avut loc luni seară, în jurul orei 19.00, la intersecția bulevardului Dacia cu Calea Victoriei.
„Din declaraţiile părţii vătămate reiese că ar fi fost agresat în urma unei şicanări în trafic”, au declarat oficiali ai Poliţiei Capitalei, citați de Evenimentul Zilei.
Eduard Uzunov a povestit că se afla la semafor într-un autoturism Fiat 500 decapotabil, iar în spatele său se afla o Toyota al cărui șofer s-ar fi enervat că a întârziat să plece de pe loc.
Nervos, șoferul din Toyota ar fi coborât din autovehicul și a lovit cu piciorul bara și ușa laterală a Fiatului.
Milionarul spune că a fost lovit și cu pumnii în față de șoferul nervos, care s-a urcat apoi în mașină și a plecat de la locul incidentului.
După cele petrecute, milionarul s-a prezentat la Secția 1 Poliție, unde a depus o plângere penală.