Ministerul Educației a anunțat că procesul de verificare a școlilor doctorale din România a luat sfârșit. În cadrul acesteia, au fost evaluate 50 de instituții organizatoare de studii universitare de doctorat (IOSUD) – Academia Română, 47 de universități de stat și 2 universități particulare.
În urma evaluării, patru universități din România au renunțat la a mai solicita organizarea sau acreditarea studiilor universitare de doctorat, iar o universitate a decis evaluarea de către o agenție din străinătate.
„În cele 50 de IOSUD-uri au fost evaluate 189 de școli doctorale care gestionează 398 de domenii de studii universitare de doctorat (DSD). Dintre acestea, în urma evaluării, s-a decis acreditarea condiționată (cu reevaluare la un an) pentru un număr de 35 de domenii de studii universitare de doctorat care funcționează în 16 IOSUD-uri. Evaluarea pentru 363 de domenii de studii universitare de doctorat s-a finalizat cu menținerea acreditării – dintre acestea, 73 de domenii din 35 de IOSUD-uri au fost reacreditate conform metodologiei, cu condiția ca în termen de maximum 3 ani să îndeplinească toți indicatorii de calitate”, precizează Sorin Cîmpeanu.
Potrivit Ministerului Educației, din comisiile de evaluare au făcut parte peste 1.400 de membri (precum cadre didactice coordonatoare de doctorat, studenți doctoranzi, experți naționali și aproximativ 300 de experți internaționali).
În urma evaluării, România s-a clasat printre cele 15 state, dintre cele 49 membre ale Ariei Europene a Învățământului Superior, în care s-au realizat activități de evaluare externă a calității studiilor universitare de doctorat, incluzând indicatori de etică și integritate academică.