Aproximativ 200 de deținuți, în majoritate condamnaţi când erau minori sau aflaţi în ultima perioadă de executare, ar putea fi eliberaţi la intrarea în vigoare a noului Cod penal, potrivit unor estimări ale Ministerului de Justiție, relatează Mediafax.
Potrivit Ministerului, la nivelul tuturor penitenciarelor s-au constituit şi funcţionează, conform HG nr. 836 din 30 octombrie 2013 şi OUG 116 din 23 decembrie 2013, comisii mixte, formate din judecători, procurori şi personal administrativ, care au rolul de a evalua incidenţa legii penale mai favorabile în cazul tuturor persoanelor aflate în executarea pedepselor şi măsurilor educative privative de libertate, din perspectiva noilor reglementări penale şi procesual penale.
Modificarea unei pedepse ori a unei măsuri educative definitiv aplicate reprezintă atributul exclusiv al instanţei de judecată, comisiile având „doar dreptul de a sesiza instanţele competente, în situaţiile în care apreciază că se impune modificarea sancţiunii, ca urmare a succesiunii în timp a legilor penale”, explică MJ.
Comisiile au analizat, până pe 10 ianuarie, situaţia a aproximativ 24.000 de deţinuţi din totalul celor 30.680 aflaţi în închisorile din România.
„În urma acestei analize parţiale, s-a constatat că într-un număr de aproximativ 150 de cazuri se impune sesizarea instanţelor de judecată, pentru ca acestea să se pronunţe asupra eventualei încetări a executării pedepsei la data intrării în vigoare a Noului Cod penal sau în imediata apropiere a acestei date. Facem precizarea că cele mai multe astfel de cazuri sunt reprezentate fie de fapte săvârșite în timpul minorității, fie de condamnări aflate în ultima perioadă de executare”, arată MJ.
În acelaşi context, MJ precizează că impactul imediat al intrării în vigoare a noului Cod penal asupra deţinuţilor „se estimează a fi de ordinul a 200, sub rezervele menţionate, în sensul că evaluarea nu este finalizată, iar hotărârea în fiecare caz în parte va aparţine exclusiv instanţei de judecată”.