Ministrul Educației, Daniel David, s-a suspendat din poziția de rector al Universității Babeș-Bolyai. Cine va prelua funcția

Ministrul Educației, Daniel David, s-a suspendat din poziția de rector al Universității Babeș-Bolyai. Cine va prelua funcția
Foto: Departamentul de Psihologie Clinică şi Psihoterapie, UBB / Facebook

Noul Ministru al Educației, Daniel David, a anunțat că s-a suspendat din poziția de rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj, după preluarea funcției în cadrul Guvernului.

Mesajul postat de noul ministru

„Aşa cum deja ştiţi, am preluat portofoliul Ministerului Educaţiei şi Cercetării. Am făcut asta pentru a ajuta România euroatlantică să facă faţă unui demers bizar, izolaţionist, antiştiinţă şi cu elemente de pseudoreligie. Situaţia este atât de gravă, încât, dincolo de îndoieli şi nemulţumiri, nimeni care poate contribui cu ceva nu poate refuza să ajute. Iar antidotul principal la acest demers împotriva României euroatlantice este reprezentat de educaţie şi ştiinţă (cercetare)”, a scris Daniel David pe Facebook, conform observatornews.ro. 

Cine va fi noul rector interimar

Daniel David a anunțat că în conformitate cu legea, s-a suspendat din poziţia de rector al Universităţii. Începând cu data de 30 decembrie 2024, la propunerea Consiliului de Administraţie şi cu condiţia aprobării acesteia de Senatul UBB, interimatul va fi asigurat de prorectorul UBB pentru cercetare-dezvoltare-inovare şi relaţia cu doctoratele, prof. univ. dr. Adrian Petruşel.

„Am încredere că Universitatea noastră este o instituţie deja bine aşezată instituţional, care nu va fi afectată major de această situaţie, iar rectorul interimar este o personalitate academică (între primii 2% cei mai citaţi oameni de ştiinţă ai lumii în domeniul său de specialitate), cu multă experienţă administrativă (ca fost decan pentru mai multe mandate şi prorector), care va continua implementarea Programului „UBB Q-Optimum” (2024-2029): UBB – Universitate europeană de clasă mondială (world-class), demers început în luna martie 2024 de întreaga echipă a rectoratului şi asumat de comunitatea noastră”, a spus David.

„La încheierea mandatului de ministru – mai scurt sau mai lung – voi fi onorat să reiau poziţia de rector în funcţie al Universităţii noastre. Vă urez în continuare Sărbători Fericite!” mai transmite Daniel David.

Ultima oră
17:30 - Nicușor Dan, după ce George Simion l-a numit „paraplegic”: Cred că susținătorii AUR se rușinează că i-au dat votul. Noi, ca politicieni, reprezentăm oamenii (VIDEO)
17:16 - Premieră istorică: Ungaria va avea un ministru nevăzător. De ce portofoliu se va ocupa Vilmos Kátai-Németh (FOTO)
17:15 - Nicușor Dan, declarații după Consiliul European. Cu ce cerințe s-a prezentat președintele la reuniunea informală: „Ne dorim un buget ambițios al Uniunii” (VIDEO)
17:05 - Călătorie transformată în coșmar. Cum a rămas o femeie cu dizabilități blocată pe aeroport
16:59 - George Simion, derapaj grav la adresa lui Nicușor Dan: „Avem un individ pus la Cotroceni, paraplegic”. Ce riscă acum liderul AUR (VIDEO)
16:50 - Oana Gheorghiu, noi explicații despre inițiativa privind companiile de stat: Sunt conștientă că am deranjat multe interese – membri în CA-uri, amante și nepoți, contracte din care unii se îmbogățeau
16:33 - Laborator clandestin de cocaină descoperit în Italia. Trei persoane arestate, printre care doi români
16:30 - Cum ar urma să arate noua lege a salarizării: Președintele, premierul și parlamentarii vor primi bani în plus. Ce sporuri și beneficii ar putea dispărea
16:22 - Drulă: „Scumpirea călătoriilor la metrou e o măgărie PSD-istă”. Explicațiile
16:08 - Companiile duc recrutarea la extrem: interviuri cu detectorul de minciuni. Mărturia unei tinere din București care a trecut prin șocul testului poligraf