Ministrul Educației: Sunt 3.000 de elevi în întreaga ţară care învață online din cauza faptului că sunt cazuri confirmate în acele clase. 260 de elevi din toată ţara sunt confirmaţi pozitiv

Ministrul Educației: Sunt 3.000 de elevi în întreaga ţară care învață online din cauza faptului că sunt cazuri confirmate în acele clase. 260 de elevi din toată ţara sunt confirmaţi pozitiv
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

La nivelul întregii țări, 260 de elevi sunt confirmați, în acest moment, ca fiind infectați cu noul coronavirus, astfel că aproximativ 100 de clase fac cursuri online din cauza cazurilor de COVID-19, potrivit precizărilor făcute, luni seară, de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

Sorin Cîmpeanu:Sunt 100 de claseîn întreaga ţară care au activitatea cu prezenţă fizică suspendată

„Sunt 100 de clase cu activitatea suspendată în întreaga ţară, deci sunt 3.000 de elevi în întreaga ţară care au activitatea cu prezenţă fizică suspendată din cauza faptului că sunt cazuri confirmate în acele clase. (…) Rata de infectare este foarte mică, sunt 260 în întreaga ţară, 43 în Bucureşti, 260 în întreaga ţară de elevi confirmaţi pozitiv. Dar există. De asta trebuie să respectăm în continuare regulile, pandemia nu a trecut”, a declarat Sorin Cîmpeanu, la Digi 24.

Ministrul a mai precizat că, în București, este vorba despre peste 20 de școli care au, în prezent, elevi diagnosticați cu COVID-19, ”deci 7-800 de elevi care nu vor putea veni cu prezenţă fizică pentru simplul fapt că au fost contacţi ai unor cazuri confirmate”.

Sorin Cîmpeanu a făcut aceste precizări în contextul în care, luni seară, a fost publicat în Monitorul Oficial ordinul care modificăordinul comun al miniștrilor Educației și Sănătății, în sensul în care scenariile în baza cărora funcționează unitățile de învățământ nu se stabilesc în funcție de rata incidenței cazurilor de coronavirus înregistrată în ziua de vineri. Conform documentului, elevii pot reveni în bănci a doua zi după ce rata incidenței a scăzut sub pragul de 1 la mie.

Potrivit celei mai recente raportări transmise de Grupul de Comunicare Strategică, în Capitală, rata incidenței cazurilor de infectare cu coronavirus a ajuns la 0,94 la mia de locuitori, în timp ce la nivelul întregii țări, rata infectărilor este, acum, de 0,76 la mie.