Ministerul Mediului susține că puiul de urs găsit în captivitate în curtea unui bărbat din Borșa este în siguranță. El adaugă că acesta este un act de cruzime.
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor condamnă ferm astfel de acte de deținere ilegală în captivitate și solicită autorităților să acționeze în conformitate cu legea.
„Puiul de urs recuperat este în siguranță acum, fiind examinat de un medic veterinar și predat reprezentanților Gărzii Naționale de Mediu, Comisariatul Județean Maramureș. Acesta va ajunge la orfelinatul din Bălan unde va cunoaște o viață nouă, în condiții apropiate habitatului natural al acestei specii”, se mai arată în postarea ministerului.
Ministrul Mediului susține că ținerea ursului în captivitatea este „un act de cruzime”.
„Nimic nu poate justifica o astfel de atitudine. Un pui de urs ținut captiv într-o magazie nu este doar o încălcare a legii ci este și un act de cruzime. Animalele sălbatice nu sunt animale de companie care pot fi luate din habitatul lor natural și crescute în gospodărie. Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor se preocupă de conservarea acestei specii protejate și condamnă orice astfel de derapaje care pun în pericol fauna sălbatică a României”, a declarat ministrul Mediului, Barna Tánczos.