Audieri în miez de noapte! Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a fost audiat în noaptea de joi spre vineri la sediul DIICOT în dosarul medicului Mihai Lucan.
Bodog și Emil Boc fuseseră citați în cursul zilei de joi, dar nu s-au prezentat. Procurorii au reprogramat audierea acestora, iar ministrul s-a prezentat în creierii nopții. Edilul orașului Cluj Napoca este încă așteptat.
Dosarul medicului de la Cluj a luat amploare după denunțurile făcute de deputatul USR Emanuel Ungureanu.
Acesta susține că cei doi dar şi Gheorghe Funar, fostul primar al Clujului, l-ar fi sprijinit de-a lungul anilor pe medicul urolog Mihai Lucan care ar fi primit un teren de 1000 de metri pătraţi în centrul Clujului printr-o hotărâre de consiliu local, la un preţ ridicol de mic, potrivit denunţătorului.