Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, la ultimele pregătiri ale podului peste râul Mureș

Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, la ultimele pregătiri ale podului peste râul Mureș
Foto: B1 TV

Podul peste râul Mureș, punctul de plecare al centurii de ocolire cu regim de autostradă a municipiului Arad este aproape gata. Acesta a fost inaugurat, joi, unde prezenți au fost parlamentari, reprezentanții prefecturii, Consiliului Județean Arad, Primăriei și Consiliului Local Muncipial și Anca Boagiu, ministrul Transporturilor.

După finalizarea podului, urmează să fie efectuate testele de rezistență și va fi dat în folosință în momentul în care va fi finalizată Centura Aradului.

“Am venit aici să văd și care este stadiul contrucțiilor autrostrăzilor. Când am fost trei luni aici credeam că nu se va întâmpla nimic și că va trebuie să ne luptăm pe termene, cantități și așa mai departe. Iată că astăzi suntem în fața unei lucrări care din punct de vedere al infrastructurii s-a finalizat. Urmează partea de a

MinistrulTransportului a dorit să arate că în ciuda criticilor care i se aduc, a reușit contrariul, susținând totodată că a ajutat la finalizarea unui proiect important.

“Vă asigur că atunci când facem treabă bună voi fi întotdeauna în stare sa laud pe toată lumea și să mulțumesc pentru efortul depus, cum de altfel când ați văzut că lucrurile nu merg bine și lumea crede că mai șmecherim puțin, reațcionez și iau măsuri”, a conchis Anca Boagiu.

Anca Boagiu, la inaugurarea podului peste Mureș

Embed: