Minorii care au împlinit vârsta de 16 ani vor putea călători în străinătate neînsoţiţi, cu acordul părinţilor sau al reprezentanţilor legali, prevede un proiect de lege depus la Parlament, informează agerpres.
Potrivit sursei citate, propunerea legislativă a fost iniţiată de 88 parlamentari PNL şi UDMR şi modifică în acest sens Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, precum şi Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.
„Prin excepţie, cetăţenii români minori care au împlinit vârsta de 16 ani pot călători în străinătate neînsoţiţi, cu acordul părinţilor ori al reprezentanţilor legali, în condiţiile prezentei legi”, prevede proiectul.
De asemenea, potrivit proiectului, prin derogare, „organele Poliţiei de frontieră vor permite ieşirea din România a cetăţenilor români minori care au împlinit vârsta de 16 ani titulari ai unui document de călătorie individual sau, după caz, ai unei cărţi de identitate şi neînsoţiţi de o persoană fizică majoră, dacă prezintă o declaraţie notarială a ambilor părinţi sau, după caz, a părintelui căruia i-a fost încredinţat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă, a părintelui care exercită singur autoritatea părintească în temeiul unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă şi irevocabilă, a părintelui supravieţuitor sau a reprezentantului său legal, care să cuprindă acordul acestora cu privire la efectuarea călătoriei respective de către minor, la statul sau statele de destinaţie, la perioada în care urmează să se desfăşoare călătoria, precum şi la scopul călătoriei”.
Legea ar urma intre în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
„Prin propunerea legislativă se urmăreşte asigurare. Conform legislaţiei în vigoare, cetăţenii minori români, fără a se face distincţie, pot călători în străinătate numai însoţiţi, cu cordul părinţilor ori al reprezentanţilor legali. Totuşi există companii aeriene care acordă un serviciu de minor neînsoţit care reprezintă asistenţa unui copil care călătoreşte singur de la punctul de plecare până a sosirea la destinaţia finală”, au explicat iniţiatorii în expunerea de motive a proiectului.
În opinia lor, este „nejustificat” ca minorii sub 16 ani şi minorii care au împlinit vârsta de 16 ani să fie trataţi în mod similar.
„Dispoziţiile legale nu disting după vârsta minorului, astfel minorul sub 16 ani şi minorul ce a împlinit vârsta de 16 ani sunt trataţi în mod similar, cu toate că dezvoltarea psihosocială a unui tânăr de 16 ani este mai apropiată de cea a unui major peste 18 ani decât cea a unu minor de 14 ani. Acest tratament similar este nejustificat. În ţările europene, minorii care au împlinit vârsta de 16 ani pot călători singuri, fără a fi însoţiţi de un major”, mai susţin iniţiatorii proiectului.
Potrivit acestora, „este evident un flux de adolescenţi minori care traversează frontierele statului cu scopul de a studia în străinătate sau de a se reuni cu familia şi aceştia au nevoie de un regim mai relaxat de circulaţie în acord cu nevoile lor”. „De asemenea, sunt minori peste 16 ani care, în cazul părinţilor divorţaţi, au unul dintre părinţi stabilit în străinătate şi, pentru menţinerea relaţiilor personale, efectuează călătoria în străinătate”, au mai indicat iniţiatorii.
Proiectul va intra în dezbaterea Senatului şi apoi a Camerei Deputaţilor, care este for decizional, relatează agerpres.