Credeai că ai nevoie de cine știe ce regim sofisticat pentru a-ți controla glicemia? Gândește-te din nou! Fasolea, un aliment tradițional și ieftin, este considerată de specialiști un adevărat „superaliment pentru diabetici”, cu beneficii dovedite în controlul glicemiei și nu numai, potrivit revistei Click!
Fasolea are un indice glicemic scăzut, ceea ce înseamnă că nu provoacă creșteri bruște ale zahărului din sânge. În plus, este bogată în fibre și proteine, oferind un dublu beneficiu nutrițional. Potrivit specialiștilor fasolea este recomandat ca persoanele cu diabet să includă fasole uscată sau la conservă, fără sare, în mai multe mese pe săptămână.
Un alt avantaj major este că fasolea ține de foame mai mult timp. Asta pentru că are fibre care ajută digestia și stabilizează glicemia. Studiile pe animale arată că acești compuși pot reduce rezistența la insulină, iar cercetările pe oameni sunt încurajatoare.
Pentru persoanele cu diabet, o porție standard de fasole fiartă este de aproximativ 80-90 de grame. Această cantitate poate înlocui o felie de pâine sau o porție mică de cartofi, fiind considerată un „schimb de amidon”. Dacă fasolea este consumată ca sursă principală de proteine, atunci porția recomandată crește la aproximativ 120 de grame.
Un mare avantaj al fasolei este că, spre deosebire de carne, nu conține grăsimi saturate, dar oferă în continuare proteine de calitate. În plus, are un conținut ridicat de fibre, ceea ce ajută la menținerea glicemiei stabile și oferă o senzație de sațietate de durată.
Deși poate părea banală, modul în care prepari fasolea face diferența. Evită excesul de sare sau rețetele tradiționale cu multă grăsime, precum fasolea cu ciolan. În schimb, adaugă condimente sănătoase precum usturoi, salvie sau chimion. Acestea dau gust și păstrează beneficiile pentru inimă și tensiune.
Pe lângă faptul că e ieftină, ușor de preparat și gustoasă, fasolea oferă multiple beneficii pentru sănătate. Dacă suferi de diabet sau ai grijă de alimentația ta, fasolea este un „must” în dietă.