Mircea Roșca, la ieșirea de la DNA: Totul e ridicol. E vorba de o situaţie de acum patru ani, dată de un delicvent care are probleme penale

Mircea Roșca, la ieșirea de la DNA: Totul e ridicol. E vorba de o situaţie de acum patru ani, dată de un delicvent care are probleme penale
Foto: obiectiv.info

Deputatul PNL Mircea Roșca, suspectat de trafic de influență, a părăsit sediul DNA Ploiești marți, după aproape patru ore de audieri, afirmând că cel care l-a denunțat pentru fapte de corupție este un om cu probleme penale, informează Mediafax.

”Totul e ridicol (…) E vorba de o situaţie de acum patru ani, dată de un delicvent care are probleme penale. (…) N-aş vrea să intru în detalii din respect pentru instituţia din care am ieşit acum. (…) Nu vreau să dezvolt pentru că e atât de veche situaţia, care pe mine m-a uimit, m-a surprins şi nu vreau să dezvolt”, a spus deputatul, adăugând că ”la un moment dat se va face lumină”.

La rândul său, avocata Sofia Covaci, care o reprezintă pe fosta secretară din Primăria Azuga, Diana Dumbravă, vizată în acelaşi dosar, a declarat, la ieșirea din sediul DNA Ploiești, că Diana Dumbravă și-a recunoscut faptele în faţa procurorilor DNA. Este vorba despre primirea a 4.000 de euro pentru ca o anumită persoană să câştige o licitaţie.

Deputatul Mircea Roşca și totodată președinte al PNL Prahova, este suspectat de trafic de influenţă. potrivit anchetatorilor, în anul 2011, când era vicepreşedinte al PNL Prahova, Roşca ar fi pretins de la administratorul unei firme din Comarnic suma de 20.000 euro pentru a-şi exercita influenţa asupra preşedintelui PNL Azuga, Gabriel Stelian, care este și consilier local, şi asupra altor membri ai Consiliului Local Azuga, pentru a-i înlesni acestuia obținerea unor terenuri la Azuga.

Mircea Roşca ar fi primit efectiv 5.000 euro din aceşti bani, prin intermediul lui Gabriel Stelian Popescu, iar 11.000 euro ar fi fost folosiţi pentru PNL Prahova, se mai arată în documentele anchetatorilor.

Totodată, procurorii DNA fac verificări în privinţa modului în care au fost încheiate mai multe contracte între Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti şi firma unui văr al deputatului PNL Mircea Roşca.

Tags:
Ultima oră
20:56 - Sute de persoane au protestat la Berlin împotriva restricțiilor. Poliția germană spune că a fost „agresată și atacată”, ceea ce „a condus la utilizarea lacrimogenelor, a bastoanelor și a violenței fizice” (VIDEO)
20:27 - Ediție specială „360 de grade”, cu Alina Bădic. De ce este importantă mâncarea și cât de des ar trebui să mergem la dentist (VIDEO)
20:04 - Operatorii feroviari privați resping acuzațiile lansate de ministrul Cătălin Drulă: „Să nu ne mai chemați la astfel de întâlniri folosite numai pentru a vă crea o imagine în fața presei”
19:34 - Marea Britanie acuză Iranul pentru atacul asupra petrolierului din strâmtoarea Hurmuz, incident soldat cu moartea a doi navigatori, un român și un britanic
19:06 - Doar 7.330 de persoane vaccinate în ultimele 24 de ore. Peste 4,85 milioane de persoane vaccinate cu schemă completă de la debutul campaniei
18:45 - Elisabeta Lipă, despre premiile sportivilor medaliați: La noi, statul suportă grosul, dar afară au sponsori care le asigură un trai decent toată viața dacă reușesc să cucerească titlul olimpic (VIDEO)
18:26 - Elisabeta Lipă, pe B1 TV: Nu există niciun plan de investiții, fiecare ne descurcăm cum putem. Avem copii talentați, dar ei trebuie descoperiți, finanțați și îndrumați către sportul de înaltă performanță (VIDEO)
17:50 - Pfizer și Moderna au majorat prețurile la vaccinurile furnizate către UE. Cât costă o doză și cât ar urma să încaseze producătorii de seruri anti-COVID-19 în 2022, conform estimărilor de moment
17:01 - Ediție specială „360 de grade”, cu Alina Bădic. Alimentația de sezon, ce putem să consumăm ca să ne simțim mai bine și să ne hidratăm (VIDEO)
16:33 - Klaus Iohannis, la „Săptămâna Haferland”: Ca stat profund atașat idealurilor de diversitate și unitate europeană, România este locul în care diversitatea etnică, religioasă și culturală este respectată (VIDEO)