Mocanița din Teaca circulă din nou la 17 ani după închiderea liniei

Mocanița din Teaca circulă din nou la 17 ani după închiderea liniei
Foto: Tvrinfo.ro

Mocănița din Teaca, un tren cu abur pentru turiști care circula în urmă cu 17 ani între Teaca și Râciu, este din nou funcțională, la 17 ani după închiderea liniei. Mihail Răspopa, un afacerist din Mureş, a preluat anul trecut în concesiune linia ferată dintre Târgu Mureş şi Lechinţa, cu o lungime de 90 kilometri, relatează Mediafax.

„A fost o investiţie mare de peste cinci milioane de euro fiindcă linia era extrem de degradată, s-a furat foarte mult şi a fost nevoie să refacem tot ce lipsea, dar de acum urmează greul. Sincer să fiu, nu ştiu ce m-a determinat să mă apuc de această afacere. Nu-mi plăceau trenurile înainte. Au început să-mi placă pe parcurs, deja sunt obsedat de ele. Deocamdată facem călătorii de probă fiindcă vrem să testăm siguranţa liniei„, a declarat Răspopa.

La bordul trenului, turiştii pot admira podul de fier de peste râul Mureş denumit „podul celor trei poduri” deoarece este format din trei asemenea lucrări. De asemenea, pe traseu pot fi admirate lacurile Cenan, situate în mijlocul unei naturi sălbatice cu floră şi faună caracteristice bălţilor din Câmpia Transilvaniei, precum și şi rezervaţia de pin negru de la Săuşa, scrie Tvrinfo.ro.

Doar 35 de kilometri au fost reabilitaţi până în prezent, între localităţile Teaca (Bistriţa-Năsăud) şi Râciu (Mureş).

Trenul cu abur a pornit duminica trecută din Gara Teaca spre localitatea Milaş, în prima călătorie din 1996, când CFR l-a scos din circulație.

O călătorie între Teaca și Râciu cu trenul cu aburi costă cel mult 65 de lei pentru adulți, iar pentru copii există o reducere de 40%, în timp ce pensionarii, elevii şi alte categorii speciale vor beneficia de asemenea de prețuri mai mici.