Camera Deputaților a votat, miercuri, dublarea alocației de stat pentru copii, de la 42 de lei la 84 de lei.
Moise Guran consideră că măsura nu este atât de bună pe cât s-ar vrea, găsind că e chiar puțin populistă, argumentându-și într-un articol publicat pe biziday.ro părerea. Astfel, jurnalistul afirmă că alocațiile nu ar trebui date sub formă de bani deoarece o parte semnificativă dintre părinți îi cheltuie pe bătură, țigări sau alte vicii.
“Statul nu trebuie să îi încurajeze pe toţi cetăţenii să facă copii. Și ştiţi de ce? Pentru că un copil chinuit reprezintă o realitate mai tristă şi mai concretă decât scăderea sporului natural sau decât îmbătrânirea populaţiei”, scrie realizatorul tv.
“Acelea sunt statistici, cifre, poate importante, căci pot determina decizii, dar cât face o statistică, un grafic pe care eu ţi-l desenez la televizor, lângă o poză cu un copil murdar şi slab pentru că n-a mâncat săptămâna asta decât un corn pe zi, la şcoală, şi nişte corcoduşe furate? Și asta în timp ce tac-su îşi toarnă ţuică de pufoaică-n cap la cârciuma din sat, pentru că lui deja i-a dat Ponta în toamnă, la alegeri, mărirea de alocaţie?”, adaugă acesta.
Statisticile arată că în ţara noastră sunt două milioane de alcoolici. Azi consumul de alcool în România este, pe medie, de aproape două ori mai mare faţă de cât era acum 10 ani.
”Cum ar fi să le dăm deduceri celor care muncesc şi nu bani, ci ajutoare sub formă de mâncare, hăinuţe, rechizite, celor care au copii dar nu muncesc? Poate vi se pare că eu gândesc complicat, poate vi se pare că sunt un monstru pentru că eu consider că o creştere în bani a alocaţiilor pentru copii ar putea duce România peste Rusia în topul ţărilor consumatoare de alcool, poate fiecare dintre dumneavoastră, cei cu copii, cei care îi creşteţi greu şi vă luaţi de la gură ca să le cumpăraţi hăinuţe, nu înţelegeţi de ce v-ar strica o dublare a alocaţiei
Vi se par toate astea mai înfiorătoare decât faptul că, pentru 40 de lei în plus pe lună, ai fi dispus să nu îţi pese despre cei aproape un milion de copii români ce trăiesc în sărăcie, fie pentru că părinţii lor nu muncesc, fie pentru că sunt alcoolici sau chiar au făcut copii doar pentru a-şi finanţa alcoolismul.
De aia vă spun, cu cât politicienii sunt mai generoşi pentru cauze nobile, cu atât viitorul patriei devine mai înceţoşat”, conchide Moise Guran.