Mega-festivalul ortodox de la Iași nu este lipsit de peripeții. Spiritele se încing atunci când vine vorba despre Sfântul Profit, indiferent de proveniența acestuia. În cazul de față vorbim despre banalul busuioc.
Un bărbat a ales să protesteze într-un mod mai puțin obișnuit împotriva Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. El s-a urcat, miercuri dimineață, pe clădirea Palatului Roznovanu, unde funcționează Primăria Iași în semn de protest pentru că nu a putut să își desfășoare o activitate de mic comerț. Mai exact Mitropolia nu i-a dat autorizație pentru a vinde flori și busuioc în perioada pelerinajului de hramul Sf. Parascheva, scrie Agerpres.
La fața locului au intervenit echipaje de polițiști și jandarmi, însă protestatarul a condiționat coborârea sa de pe clădire de o discuție cu primarul Mihai Chirică.
Edilul Iașului și-a făcut apariția și l-a rugat pe protestatar să coboare, invitându-l să discute, la un ceai în biroul său, despre situația creată. Protestatarul s-a conformat imediat.
"Nu pare a fi un om certat cu legea, în primul rând, i-am înțeles situația aproape disperată și cu copiii. Nu e cea mai firească metodă de a-și rezolva problema, urcându-te pe o schelă, dar important e că am reușit să găsim rezolvarea, am rugat și colegii de la poliție și de la poliție locală să nu îl pedepsească pentru ca s-ar putea sa fie pus în situația să nu aibă de unde plăti și mai tare îi agravăm situația", a declarat primarul Mihai Chirica, după discuțiile avute cu nenorocosul vânzător de busuioc.
Acesta a uitat un fapt important, busuiocul a devenit deja un mic monopol al Bisericii Ortodoxe Române. De altfel cam tot ce are oareșce nuanță de sacru și maiare și valoare pecuniară devine automat un monopol al Bisericii, apărat cu strășnicie. Busuiocul, utilizat în multe bucătării europene, este considerat de români ca apanaj exclusiv al Bisericii. Fiind o plantă care crește relativ repede, poate aduce profituri considerabile în scurt timp. Un sfeștoc (mănunchi de busuioc utilizat de preot pentru sfințirea casei și a mașinilor) ajunge să coste minimum 50 de lei.