Motorul primei bărci ajunse la locul prăbușirii elicopterului nu a pornit: Pompieri, nevoiți să vâslească (VIDEO)

Motorul primei bărci ajunse la locul prăbușirii elicopterului nu a pornit: Pompieri, nevoiți să vâslească (VIDEO)
Foto: B1 TV

Intervenţia la locul accidentului aviatic de la Constanţa a fost făcută la 15 minunte de la primirea apelului la 112, primele echipe ajungând acolo cu o barcă penumatică al cărei motor nu a pornit, astfel că, pentru a nu pierde timpul, pompierii au folosit vâslele, a declarat purtătorul de cuvânt ISU Dobrogea, Anca Chirițescu.

Potrivit acesteia, primul echipaj a ajuns la faţa locului cu o barcă penumatică cu motor, al cărei motor nu a pornit însă, astfel că pompierii au decis, ca să nu piardă vremea, să folosească vâslele pentru a ajunge la locul unde se presupunea că s-a prăbuşit elicopterul.

Sursa citată a precizat că imediat a fost făcut apel către Garda de Coastă şi alte forţe de intervenţie pentru a veni la faţa locului.

Chirițescu a mai spus că se cunoaşte zona unde a căzut elicopterul şi că se fac în continuare căutări.

La ora transmiterii acestei ştiri, echipele de intervenţie de la locul accidentului aviatic continuă să recupereze bucăţi din elicopterul prăbuşit, care urmează să fie expertizate pentru a putea fi stabilite cauzele prăbuşirii.

La faţa locului, sunt 37 de scafandri ai Forţelor Navale, cu patru ambarcaţiuni, cărora li se adaugă scafandri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă.

Potrivit scafandrilor, vizibilitatea în lacul Siutghiol este foarte scăzută.

Motorul primei bărci ajunse la locul prăbușirii elicopterului nu a pornit

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`