Un anunț neașteptat a fost făcut de NASA în legătură cu telescopul Kepler care a explorat Calea Lactee mai bine de un deceniu, descoperind numeroase planete care au potențialul de a susține viața extraterestră.
Dintre descoperirile făcute de telescopul NASA, 30 de planete sunt în zonele locuibile ale stelelor gazdă, niște locuri unde apa ar putea fi ca cea de pe Pământ, scrie playtech.ro.
Oficiali NASA au precizat că acesta va rămâne fără combustibil în doar câteva luni, la o distanța de aproximativ 151 milioane de kilometri distanță de Pământ pe orbită în jurul Soarelui.
Inginerul care a proiectat satelitul, Charlie Sobeck, a spus că e incredibil că satelitul încă funcționează. În 2013, o componentă care ținea direcția fixă a satelitului s-a rupt, iar asta înseamnă că întreaga misiune a lui Kepler a trebuit să se schimbe. Acesta era poziționat într-o anumită direcție. În orice caz, NASA a găsit o modalitate prin care să stabilizeze temporar telescopul, pentru câteva luni, și s-a folosit de presiunea din lumina Soarelui pentru a face acest lucru.