Ne întoarcem la moda comunistă: Un CONTROVERSAT deputat vrea să reintroducă UNIFORMELE în școli (VIDEO)

Ne întoarcem la moda comunistă: Un CONTROVERSAT deputat vrea să reintroducă UNIFORMELE în școli (VIDEO)

Ne întoarcem la moda comunistă. Mai exact, la uniformele scrobite pe care multi eram nevoiti sa le purtam!

Social-democraţii vor să-i oblige pe elevi să poarte uniforme şi au şi un proiect de lege în acest scop. Unul dintre iniţiatori este deputatul Cătălin Rădulescu, zis si "deputatul mitraliera".

Toate-s vechi si noua toate. Celebrele uniforme de pe vremea lui Ceausescu ar putea redeveni obligatorii. Deputatul Catalin Rădulescu spune că uniformele vor elimina inegalitatea între elevi.

"În ultimii 25 de ani, s-au amplificat discrepanþele între cetãþeni, respectiv elevi, privind situaþia lor financiarã. O parte din cetãþeni, puþini la numãr, au o stare materialã bunã ºi foarte bunã, care le permite sã le ofere condiþii deosebite copiilor lor, iar cealaltã parte, în majoritate, au sărăcit, fiind sãraci ºi foarte sãraci. Considerãm cã aceastã inegalitate, în special între elevi, are ca urmare un efect negativ privind dezvoltarea tinerei generaþii", se arată în expunerea de motive a legii.

Ne întoarcem la moda comunistă: Un CONTROVERSAT deputat vrea să reintroducă UNIFORMELE în școli

#DIRECT_ONE_imsg55#

Proiectul este semnat de mai mulți parlamentari PSD, printre care și Cătălin Rãdulescu.

Acesta nu este primul semn că ne întoarcem în comunism. O altă problemă a avut loc, săptămâna aceasta, la un liceu din Cluj.

Tudor Helgiu, un elev de clasa a X-a de la Liceul Greco-Catolic „Inochentie Micu” Cluj-Napoca, a fost dat afară din școală pentru a se tunde.

Ultima oră
20:44 - Criza facturilor | Virgil Popescu: Vom pune în lege obligativitatea furnizorilor de a nu debranșa, de a reface facturile întocmite eronat și de a nu percepe penalități / Nimeni nu rămâne cu banii dați și nerecuperați (VIDEO)
20:30 - De ce au explodat prețurile facturilor la energie. V. Popescu, ministrul Energiei: „Eu cred că nu a fost incompetență” (VIDEO)
20:22 - Kim Jong-un face angajări. Condiții extrem de stricte pentru bodyguarzi
20:12 - Ministrul Energiei a anunțat noile măsuri în criza facturilor la electricitate și gaze naturale. Explicațiile lui Virgil Popescu (VIDEO)
19:41 - Andreea Bălan vrea să-și cumpere apartament în Dubai. Cum arată locuința pe care a pus ochii. „Investiția ar fi ceva, dar se poate plăti în rate, în 2 ani” (VIDEO, GALERIE FOTO)
19:23 - Cătălin Zmărăndescu (Survivor), criticat și de fiul său: „Eu v-am spus despre caracterul său. Și-a dat cu tesla-n cap” (VIDEO)
19:17 - Nicolae Ciucă, acuzat de plagiat | Emilia Șercan: Ponta a invocat aceeași scuză și a rămas fără titlul de doctor / În universitățile militare impostura a fost încurajată / Sistemul a reacționat la dezvăluiri, blocând accesul la teze (VIDEO)
18:38 - Simona Halep şi-a aflat adversara din turul 2 de la Australian Open 2022. E o sportivă care a fost prinsă dopată în urmă cu trei ani
18:26 - Suedia nu mai fuge de virus: a fost eliminată obligativitatea prezentării testului COVID la intrarea în țară
18:15 - Laurențiu Reghecampf, umilit de Anamaria Prodan: El săracul are minte cât furnica. A ajuns de râsul țării. Îl vor fetele doar cât are bani