Fostul ministru al Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că „sănătatea oamenilor nu se negociază”, susținând că românii au înţeles acest lucru, spre deosebire de unii politicieni.
„Sănătatea oamenilor nu se negociază! Este înfiorător să te lupţi pentru o gură de aer. Pacienţii nu pot fi salvaţi cu populisme. Românii au înţeles, unii politicieni încă nu”, a scris pe Facebook, Nelu Tătaru.
Acesta a atras de mai multe ori atenţia cu privire la faptul că România este într-o situaţie foarte grea din punct de vedere sanitar.
El a mai declarat, anterior, că valul patru al pandemiei „ne-a determinat să ne trezim şi să vedem realitatea dură, necontaminată de persoane cu păreri neavizate”.
În data de 28 octombrie 2021, Grupul de Comunicare Strategică a transmis bilanțul total al deceselor înregistrate în România, de la debutul pandemiei. Astfel, 46.430 de oameni au pierdut lupta cu COVID-19, din primăvara anului 2020 și până în prezent.
Tot atunci, la nivel național erau disponibile doar două paturi libere de ATI (în Bihor, respectiv Satu Mare), altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiții medicale care sunt și confirmate cu SARS-COV-2.