Nicolae Manolescu recomandă îngroparea în tăcere a Antenei 3: "Ar trebui izolați și lăsați să latre în voia lor"

Nicolae Manolescu recomandă îngroparea în tăcere a Antenei 3: "Ar trebui izolați și lăsați să latre în voia lor"
Foto: romanialibera.ro

Scriitorul Nicolae Manolescu, președintele Uniunii Scriitorilor din România şi ambasador al României la UNESCO, vorbeşte, într-un interviu acordat Jurnalistan.ro, despre modul în care se face presă în România. În opinia scriitorului, o opinie politică este firească pentru presă, însă esenţial este ca aceasta să fie asumată de redacţie, nu de patronul instituţiei media. În plus, consideră Manolescu, ziariști precum „unii anteniști” ar trebui „îngropaţi în tăcere”.

„Între administrație și redacție, separarea „puterilor” trebuie să fie evidentă. Asta nu înseamnă că ziarul, televiziunea etc. n-au opinie politică. Au și și-o asumă. Dar e „politica” redacției, nu a proprietarului”, susţine Nicolae Manolescu, în interviul menţionat.

„Numeroase evenimente importante din ultima vreme își datorează, în foarte mare măsură, presei scoaterea la iveală și soluționarea. Dacă presă nu era, nimic nu era, nici politic, nici judiciar. Cu toate excesele jurnaliștilor! Mai ales ale celor care ascultă de comanda patronilor. Vezi linșajul de care a avut parte președintele ales din partea unui jurnalist cunoscut pentru mitocănia lui”, coninuă scriitorul.

Întrebat despre linşajele mediatice de la Antena 3, în cazul unor scriitori ca Andrei Pleșu sau Horia Roman Patapievci, Nicolae Manolescu susţine că autorii unor astfel de demersuri trebuie ignoraţi de către colegii de breaslă.

„E simptomatică pentru riscul ca presa să devină aservită rușinos unor interese de partid sau de afaceri. Ziariști precum unii anteniști ar trebui izolați și lăsați să latre în voia lor. O eroare a confraților din presă constă în a le da prilejul să muște, în loc să-i ignore. Îngropați-i în tăcere! Nu mai faceți rating pe pielea lor!, susţine Nicolae Manolescu.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`