Noi devoalări despre capturarea lui Sebastian Ghiţă: "A fost prins sau s-a lăsat prins"

Noi devoalări despre capturarea lui Sebastian Ghiţă: "A fost prins sau s-a lăsat prins"

Mogulul Sebastian Ghiţă a fost capturat joi noaptea de poliţia din belgrad după luni de zile în care a fost dat dispărut. Acum, ies la iveală, rând pe rând, mai multe amănunte despre situaţia fostului deputat. Jurnalistul Dan Andronic devoalează mai multe amănunte legate de presupusa sa vizită la Belgrad.

"A fost prins sau s-a lăsat prins. L-au arestat pe Sebi Ghiţă. Numai că înţeleg că până atunci Ghiţă s-a plimbat prin toată Europa (Serbia, Ungaria, Bulgaria, Grecia, Turcia, Muntenegru, Croaţia, Austria, Italia şi Franţa). Cred că l-au aşteptat să ajungă la Belgrad ca să aibă o telenovelă completă", a scris Dan Andronic pe pagina sa de Facebook.

Jurnalistul a precizat, din nou, că nu s-a întâlnit cu Sebastian Ghiţă la Belgrad.

"Revenind la vremurile noastre:

1. Nu m-am întâlnit cu Ghiţă la Belgrad.

2. M-am întâlnit cu Kovesi la Oprea acasă în noaptea alegerilor din 2009.

3. Cred că-i băgată şi mintea lui Coldea în ciorba asta. Acum înţeleg de ce spunea Gabi Oprea că vine marţi la emisiunea lui Gâdea. Îl aştepta pe Ghiţă să ajungă la Belgrad.

Bine, măi nene, nu puteaţi sta şi voi în Muntenegru sau Croaţia?", a mai scris Andronic.

Referitor la dezvăluirile pe care le-a mai făcut, potrivit cărora în seara celui de al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din 2009 a mers la locuinţa lui Gabriel Oprea, în calitate de consultant politic, unde se aflau, printre alţii, George Maior, şef al SRI la momentul respectiv, Florian Coldea, prim-adjunct al directorului SRI, şi Laura Codruţa Kovesi, la momentul acela procuror general al României, Andronic a scris: "Vreţi să ştiţi adevărul? Coldea şi Kovesi au fost cadoul lui Oprea pentru Onţanu. Care s-a bucurat de ei cât a putut".

Pe 24 martie, Dan Andronic a fost audiat de poliţişti în dosarul privind dispariţia lui Sebastian Ghiţă. "Nu m-am văzut cu Ghiţă în Serbia sau oriunde în altă parte", a scris Dan Andronic atunci pe pagina sa de Facebook, precizând că poliţiştii l-au întrebat dacă sunt reale informaţiile apărute în spaţiul public referitoare la o întâlnire între el şi Sebastian Ghiţă, care ar fi avut loc după dispariţia fostului deputat.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
13:32 - Care sunt cele mai dorite cadouri de angajați de sărbători și ce au în plan să le ofere companiile
13:29 - Un robot „s-ar fi sinucis” la locul de muncă. În curând oamenii se vor certa și din cauza posibilelor sentimente AI
13:23 - Adriana Stoicescu: Horațiu Potra nu deține autorizație pentru niciun fel de armă. Poliția a refuzat să îi dea, considerându-l foarte periculos / Se vede cât de importantă ar fi existența unei legi a răspunderii magistraților (VIDEO)
13:07 - Florin Petre, primarul din Crevedia, a fost reţinut pentru trafic de persoane. Procurorii cer arestarea sa
13:04 - Bulgaria a avertizat că ar putea întrerupe tranzitul gazelor rusești pe teritoriul său către Europa. Care este motivul
13:04 - Cum funcționa rețeaua de mercenari ai lui Horațiu Potra: Polițiștii români își luau concediu fără plată și plecau în Africa
13:00 - Un antrenor de la Olimpia Cluj a murit într-un accident în Florești. Ce spun polițiștii
12:35 - Daniel Craig spune că a fost „dificil” să accepte nivelul de faimă pe care i l-a adus rolul lui James Bond
12:33 - Dominic Fritz: USR va face parte dintr-un Guvern care își asumă reforme, sau nu va face parte din Guvern. Trebuie să fie clar că această guvernare își asumă inclusiv o reformă a serviciilor (VIDEO)
12:24 - Alexandru Muraru (PNL): Livrarea de reforme, un test major pentru coaliția PNL-PSD-USR-UDMR / Ar fi o mare vulnerabilitate să nu avem candidat comun la prezidențiale (VIDEO)