Protestele continuă joi seară și în marile orașe ale țării.
În jurul orei 19.30, aproximativ 700 de oameni se adunaseră în centru Sibiului, pentru a cere schimbarea actualei clase politice.
Potrivit corespondentului B1 TV, oamenii continuă să vină în centrul orașului, sunt pașnici și nu scandează nimic, dar toată lumea susține ideea dispariției corupției. De asmemea, manifestanții sibieni cer ca noul premier să fie tehnocrat.
Protestatarii se vor pleca în marș pe strazile principale din Sibiu, vor trece prin fața catedralei, vor străbate unul dintre cele mai mari bulevarde al orașului și apoi vor reveni în centrul Sibiului.
Peste 100 de tineri protestează, joi seară, în centrul Ploieștiului, informează Agerpres. Participanții la protest scandează ”Jos mafia”, ”Colectiv” și îi îndeamnă și pe alții să se alăture demersului lor pentru a demonstra că le pasă de România.
Proteste au loc și în Galați , unde aproximativ 300 de persoane au pornit în marș pe principalele bulevarde ale orașului îndreptându-se către sediul Prefecturii. Manifestanții, care s-au mobilizat pe Facebook, cer schimbarea clasei politice actuale și eliminarea corupției din sistem, notează Agerpres.
Sute de persoane s-au adunat în fața Primăriei Suceava pentru a comemora victimele tragediei din clubul Colectiv din Capitală.
Un marș de solidaritate cu victimele de la Colectiv are loc joi seară și în Constanța.
Aproximativ o mie de persoane au porinit într-un marș pe bulevardele din zona centrală a orașului, după ce s-au strâns în fața sediului Prefecturii.
Sute de oameni au ieșit joi și pe străzile din Timișoara, Cluj sau Brașov.
Miercuri seara aproximativ 70.000 de români au protestat în Capitală și în marile orașe ale țării.
#DIRECT_ONE_shpkek#