"Nu la primărie, clar!". Sorin Oprescu vrea să fie cercetat sub control judiciar: "Cartea mea de muncă a stat tot timpul la UMF" (VIDEO)

"Nu la primărie, clar!". Sorin Oprescu vrea să fie cercetat sub control judiciar: "Cartea mea de muncă a stat tot timpul la UMF" (VIDEO)
Foto: Captură foto

Sorin Oprescu a mers miercuri la Tribunalul București. Fostul edil contestă anume probe din dosar, fiind de părere că „nu face altceva decât să îmi trezească în continuare suspiciuni și să fiu sigur de o provocare pe care o doreau de mult”.

În ceea ce privește măsurile preventive, „au rămas în pronunțare. Am cerut controlul judiciar pentru a mă putea duce la muncă”.

Întrebat unde vrea să lucreze, Oprescu a punctat – „Nu la primărie, clar!”.

Dar unde? „La chirurgie, că de acolo vin”.

Nu s-a decis unde vrea să meargă, și susține că „întâi să îmi dea voie să mă întorc și după aceea. 32 de ani am semnat într-o sală de operație”.

Sunt nume grele pentru Primăria Capitalei? Se pare că nu.

Fostul primar a susține cu „mâna pe suflet și cu 20 de ani de politică, nu e niciun nume greu”. Despre candidatul liberal Bușoi? „Să trăiască domnul Cristian Bușoi”, a spus fostul edil general.

„Nu la primărie, clar!”. Sorin Oprescu vrea să fie cercetat sub control judiciar: „Cartea mea de muncă a stat tot timpul la UMF”

#DIRECT_ONE_yoxadn#