Numele unui nou torționar, făcut public: Exterminare la Gherla, soldată cu 15 decese, când Iuliu Sebestyen a fost reeducator

Numele unui nou torționar, făcut public: Exterminare la Gherla, soldată cu 15 decese, când Iuliu Sebestyen a fost reeducator

Identităţile a 35 de torţionari ar putea fi făcute publice până la mijlocul acestui an. Misterul din jurul unuia dintre aceştia a fost deja spulberat. Iuliu Sebestyen a fost reeducator la penitenciarul Gherla, iar numele său a fost facut public după finalizarea investigaţiei realizate de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc.

Dosarul său ar fi putut ajunge pe masa procurorilor, însă în luna octombrie a anului trecut Iuliu Sebestyen a decedat, la vârsta de 86 de ani.

În urma investigaţiilor realizate de ICCMER, bărbatul a deţinut funcţia de locţiitor pentru pază şi regim, iar în timpul mandatului său s-au înregistrat 15 decese. Anul trecut au fost făcute publice numele altor doi torţionari: Alexandru Vișinescu și Ion Ficior.

„În urma investigațiilor desfășurate, IICCMER a identificat o serie de date şi indicii temeinice care arată faptul că, în perioada în care lt.-maj. Sebestyen Gheorghe Iuliu a îndeplinit funcția de locțiitor pentru pază și regim (ianuarie 1954 – decembrie 1955) în cadrul Penitenciarului Gherla (Formațiunea 0606), deținuții politici aflați în executarea pedepselor privative de libertate au fost supuși unui regim de detenție extrem de dur. Acest tip de regim de detenţie poate fi calificat drept unul de exterminare, prin raportare la condiţiile inumane de detenţie care au dus în final la decesul a numeroşi deţinuţi”, se arată într-un articol publicat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului.

Conform certificatelor oficiale de deces sau documentelor care atestă decesul deţinuţilor identificate în arhiva Administrației Naționale a Penitenciarelor, a Penitenciarului Gherla şi a Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în perioada în care lt.-maj. Sebestyén Gheorghe Iuliu a fost locțiitor al comandantului pentru pază și regim, la penitenciarul Gherla au decedat 15 deţinuţi.

În raportul de investigație al IICCMER se arată că „există indicii în sensul că,în perioada ianuarie 1954 – decembrie 1955, locotenent-major Sebestyén Gheorghe Iuliu se face vinovat în mod direct de decesul a cel puţin 15 deţinuţi identificaţi până în prezent, urmare a regimului dur de detenţie care a presupus: înfometarea, violenţele fizice, presiunile psihice, privarea de asistenţă medicală, condițiile mizere din camere și supraaglomerarea, condiţiile dure de muncă, sancţiunile disciplinare aplicate discreţionar şi excesiv în raport cu gravitatea abaterilor etc.”

Analizând vârstele celor care au murit la penitenciarul Gherla în timpul mandatului lui Sebestyen Gh. Iuliu, constatăm că în categoria de vârstă 30-40 de ani a existat un singur deces; între 40-50 de ani – 3 decese; între 50-60 de ani – 4 decese; între 60-70 de ani – 7 decese; limitele inferioare și superioare de vârstă fiind de 32, respectiv 69 de ani la momentul decesului.

În ceea ce privește cauzele morților, așa cum apar ele în documente, aceasta sunt: ulcer operat, TBC pulmonar; pneumonie cazeoasă; TBC pulmonar și insuficiență cardiacă; nefrită albuminurică hipertensivă; pneumonie; insuficienţă cardiacă; miocardită; ictus apoplectus; edem carcinom, sufocare prin autostrangulare. Dintre cele 15 decese, 7 s-au datorat TBC-ului sau altor afecțiuni pulmonare (pneumonie), 2 decese au fost cauzate de afecțiuni cardiace, iar alte 6 decese au avut cauzele indicate mai sus. În cazul deținutului decedat prin asfixiere mecanică, precizăm că este foarte posibil ca acesta să fi recurs la acest gest din cauza condițiilor de detenție de la închisoarea Gherla. Totodată, se remarcă faptul că diagnosticele celor decedați erau sau puteau fi consecințe directe ale regimului de detenție din cadrul penitenciarului Gherla. Astfel, cei decedați sufereau de așa numitele boli ale mizeriei (tuberculoza), afecțiuni care, în condiții normale, ar fi putut fi tratate. Nu trebuie pierdut din vedere faptul că, pe lângă alimentația precară și lipsa îngrijirilor medicale, o contribuție importantă la decesul deținuților politici o aveau și pedepsele pe care aceștia le primeau pentru cele mai mici abateri de la regulament: izolarea, bătaia, lipsa hranei pentru mai multe zile consecutiv.

Cele 15 decese au fost identificate în urma studierii mai multor surse arhivistice și există posibilitatea ca alte documente relevante, care să ducă la identificarea mai multor victime, să fie identificate în perioada următoare.

Cercetătorii IICCMER au întreprins, de-a lungul timpului, o serie de demersuri pentru a identifica și intervieva cât mai mulți foști deținuți ai penitenciarului Gherla. Astfel, au fost identificați și intervievați 12 supraviețuitori, care și-au amintit aspecte ce au relevanță  în ceea ce privește proba regimului de exterminare din perioada în care locotenent-major Sebestyén Gheorghe Iuliu a fost locțiitor al comandantului pentru pază și regim la acest penitenciar.

În decembrie 1954, când Iuliu Sebestyen ocupa funcția de locțiitor pentru pază și regim, la penitenciarul Gherla se aflau aproximativ 1.400 de deţinuţi politici (cei mai mulți fiind aduși de la lagărele de muncă aflate pe traseul Canalului Dunăre-Marea Neagră), aflați în celule comune, supraaglomerate. Totodată, arătăm că în sistemul penitenciar comunist, inclusiv la Gherla, deținuții politici erau separați de deținuții de drept comun, în secții distincte, beneficiind de tratamente diferite, așa cum vom arăta mai jos. Numărul deținuților politici a fost, mai ales în timpul valurilor de represiune, mai mare ca cel al deținuților de drept comun.

Din mărturiile victimelor reiese în mod clar faptul că regimul de detenție aplicat în perioada în care locotenent-major Sebestyén Gheorghe Iuliu a deținut funcția de conducere în cadrul penitenciarului Gherla a fost unul menit să ducă la lichidarea fizică a deţinuţilor politici prin metode directe şi indirecte precum: condiții de detenție mizerabile și inumane, rele tratamente; lipsa hranei adecvate; frigul extrem din celule și aglomerare excesivă; lipsa medicamentelor și a asistenței medicale sau refuzul de a acorda asistență medicală adecvată; aplicarea de pedepse aspre pentru abateri minore de la regulament; condițiile de muncă foarte grele la care erau supuși toți deținuții, indiferent dacă erau inapți sau bolnavi; printre pedepsele aplicate se numără: izolarea (carcera), bătaia primită cu ocazia condamnării de către cei care săvârșeau abateri de la regulament ș.a. Toate aceste măsuri definesc regimul de detenție instituit și menținut în timpul în care locotenent-major Sebestyén Gheorghe Iuliu a deținut funcția de conducere în cadrul penitenciarului Gherla și reprezintă premisele declanșării și instaurării unui regim de exterminare a deținuților politici.

În calitatea sa de locțiitor al comandantului pentru pază și regim la Penitenciarul Gherla, Sebestyen a pus în aplicare, în mod direct şi cu intenţie, un regim de exterminare, cu acordul tacit al autorităţilor interesate de anihilarea fizică a opozanţilor politici. Faptul că, în perioada amintită, locotenent-major Sebestyén Gheorghe Iuliu a fost un instrument al mecanismului represiv al României comuniste şi al acţiunii de lichidare fizică a opozanţilor regimului nu înlătură răspunderea individuală pentru abuzurile săvârşite, care au dus la decesul celor 15 deţinuţi. Altfel spus, argumentul îndeplinirii ordinelor venite pe cale ierarhică nu îl exonerează de răspundere penală pe locotenent-major Sebestyén Gheorghe Iuliu.

Penitenciar de maximă siguranță, una dintre cele mai mari închisori din România comunistă (alături de Aiud și Jilava), Gherla a fost un loc de exterminare pentru diferite categorii de deținuți politici (la Gherla au fost deținuți doar bărbați). Tratamentul inuman aplicat deținuților politici rezultă din numeroase surse (orale, memorialistice sau de arhivă) și s-a desfășurat cel mai târziu până în 1964 (dar mai cu seamă în anii ’50), după care specializarea stabilimentului carceral a devenit de drept comun.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`