Şefa grupului de lucru al comisiei pentru reconstituirea dreptului de proprietate din Prefectura Buzău, Luminiţa Ionescu, a fost găsită spânzurată luni dimineață.
Femeia a fost chemată cu ceva timp în urmă la DNA Ploiești pentru a fi audiată, însă nu se cunoaşte calitatea în care a fost solicitată să dea explicații procurorilor, cel mai probabil, fiind vorba despre cazul retrocedării ilegale a peste 5.000 de hectare de pădure în localitatea Gura Teghii.
Luminița Ionescu, în vârstă de 57 de ani, ar fi coordonat, în vremea în care Paul Beganu era prefect de Buzău, grupul de lucru al comisiei pentru reconstituirea dreptului de proprietate, relatează Mediafax.
Femeia a fost găsită spânzurată luni dimineață, în curtea casei sale, unde locuia împreună cu mama sa.
O femeie a sunat la 112, iar polițiștii care au ajuns la fața locului au constatat că pe corpul femeii nu sunt urme de violență, în afara celor lăsate de frânghie.
Surse din rândul colegilor susțin că femeia suferise un șoc din cauza modului în care a fost chemată de către procurori la audieri.
Fostul prefect de Buzău Paul Beganu şi alte trei persoane implicate în cazul retrocedării ilegale a peste 5.000 de hectare de pădure – avocatul Mihail Cosmin Vasile, Ion Irimia, angajat al Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva şi omul de afaceri Gheorghe Ceteraş – au fost arestaţi preventiv, vineri dimineaţă, iar judecătorul Neculae Toader, fost preşedinte al Judecătoriei Pătârlagele, implicat în acelaşi dosar, a fost pus sub control judiciar.