Eveniment
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă dimineaţa, la biserica penticostală din localitatea suceveană Dănila după ce aceasta a fost lovită de un fulger. Pompierii ajunși la fața locului au reușit să stingă incendiul în scurt timp, însă flăcarile au afectat acoperișul, potrivit Mediafax.
„Un incendiu a izbucnit, sâmbătă dimineaţa, la biserica penticostală din localitatea Dănila, după ce a fost lovită de un fulger”, a decarat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată.
La fața locului au ajuns pompierii miliatri cu trei autospeciale şi o autoplatformă şi au reuşit să stingă incendiul care a afectat circa 10 metri pătraţi din acoperiş.
„Pompierii au ajuns la timp şi au salvat clădirea”, a spus Găleată.