O cultură de canabis a fost descoperită în mijlocul unei păduri din Dâmbovița. Autoritățile au efectuat mai multe percheziții domiciliare.
Plantația de canabis a fost realizată de doi bărbați în vârstă de 35, respectiv 36 de ani. Aceștia au crezut că vor putea realiza plantația la adăpostul crengilor stufoase ale copacilor, iar cele 150 de plante de peste un metru și jumătate nu vor fi descoperite, conform Știrile ProTv.
Ofițerii au descins chiar și în momentul în care unul dintre suspecți schimba acumulatorul camerei de supraveghere. În acel moment, celălalt bărbat analiza plantele, pentru care au pus la punct și un sistem de irigațe.
Polițiștii au efectuat percheziții domiciliare, prin care au identificat alte zeci de plante de canabis, toate fiind destinate comercializării. Suspecții au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzați de trafic de droguri.