O femeie de 31 de ani a fost găsită fără viață, luni dimineață, pe o stradă din Ploiești, prezentând mai multe lovituri de cuțit în gât şi în piept, principalul suspect fiind soțul ei, relatează Mediafax.
Surse din rândul anchetatorilor au declarat că luni dimineață, în jurul orei 05:20, un bărbat a anunțat la 112 că pe o stradă din zona de vest a municipiului Ploieşti se află o femeie decedată, iar o echipă condusă de un procuror al Parchetului Tribunalului Prahova a mers la faţa locului pentru cercetări.
Femeia prezenta multiple plăgi înjunghiate la gât şi pe piept, cadavrul acesteia fiind dus la Serviciul de Medicină Legală Ploieşti pentru necropsie.
Parchetul Tribunalului Prahova face cercetări în acest dosar de omor, iar principalul suspect este soțul femeii, în vârstă de 34 de ani, care a fost dus la audieri.