O femeie din municipiul Fălticeni a fost înşelată cu 26.000 de lei prin metoda „accidentul” de un bărbat care s-a prezentat ca fiind avocat și care i-a solicitat suma respectivă pentru a achita daunele produse de fiul său în urma unui presupus accident rutier, relatează Mediafax.
Potrivit Poliţiei Judeţene Suceava, o femeie de 62 de ani din Fălticeni a reclamat, joi seară, poliţiştilor că în cursul zilei de miercuri a fost înşelată cu 26.000 de lei de un bărbat.
Astfel, miercuri dimineaţă, femeia a fost contactată pe telefonul fix de bărbatul respectiv, care s-a prezentat ca fiind avocat și care i-a spus că fiul ei a avut un accident în municipiul Suceava, soldat cu o victimă şi pagube materiale, acesta având nevoie de suma de 26.000 de lei pentru oferirea de despăgubiri victimei şi pentru plata unui stâlp de electricitate distrus.
Bărbatul i-a spus apoi femeii că o persoană va veni la Fălticeni pentru a prelua banii. Femeia a luat bani din casă şi de la o bancă şi s-a întâlnit cu persoana trimisă de falsul avocat pe o stradă din localitate.
Ulterior, femeia a aflat că fiul ei nu a fost implicat în niciun accident rutier.
Poliţiştii suceveni fac în acest caz cercetări pentru înşelăciune şi atrag încă o dată atenţia ca cetăţenii să nu dea curs cererilor de a vira bani în anumite conturi bancare sau de a înmâna bani unor persoane necunoscute.