Oficialii de la Dunărea Calafat vor să depună cerere de grațiere pentru Gică Popescu

Oficialii de la Dunărea Calafat vor să depună cerere de grațiere pentru Gică Popescu
Foto: bzc.ro

Au petrecut doar două nopți în închisoare, însă, deja trei dintre cei condamnați în dosarul Transferurilor vor în libertate.

Dacă Cristi Borcea și Gigi Nețoiu au anunțat deja că vor cere Instanței Supreme anularea pedepselor, potrivit unor noi informații, Gică Popescu ar putea cere grațierea.

Până acolo mai e însă cale lungă, deoarece fostul tricolor trebuie să aştepte motivarea deciziei de condamnare.

Oficialii de la Dunărea Calafat, prima echipă din cariera lui Gică Popescu, vor să depună un memoriu la Președinție, pentru grațierea fostului căpital al naționalei, care a fost condamnat definitiv la 3 ani și o lună de închisoare.

Chiar dacă susținătorii săi ar vrea să îl vadă ieșind de după gratii, legea este clară – doar rudele de gradul 1 pot face o cerere de grațiere și, oricum, solicitarea nu poate fi depusă decât după ce instanța își motivează decizia de condamnare.

Până atunci, Gică Popescu rămâne la Rahova, la fel ca fostul acţionar majoritar al FC Rapid, George Copos și managerul general al FC Steaua, Mihai Stoica.