Onoarea lui Goguță mai presus de orice: Manualul de română din clasa a IV-a promovează cavalerismul în sens peiorativ (FOTO)

Onoarea lui Goguță mai presus de orice: Manualul de română din clasa a IV-a promovează cavalerismul în sens peiorativ (FOTO)
Foto: romaniatv.net

O fotografie în care este surprinsă o pagină a manualului de limbă română din clasa a IV-a circulă zilele acestea pe internet, devenind virală.

Povestea „Onoarea mai presus…”, scrisă de Mircea Sântimbreanu, este cea care intrigă părinții.

Aceasta relatează situația în care o fetiță este bătută de un băiat. Cel care aude plânsetele acesteia încearcă să afle de la ce a pornit tot. Fetița susține că băiatul i-a pus piedică, a căzut, moment în care l-a numit „obraznic” pe acesta. Băiatul, în schimb, spune că a îmbrâncit-o în glumă. Totul degenerează în momentul în care povestitorul aude adjectivul „obraznic” și dă vina pe micuță pentru toată această situație.

Povestea nu a fost pe placul părintelui care a descoperit-o și a postat imaginea, scriind că „foarte frumos educăm copiii, mai ales băieții. Sunt curioasă dacă acest autor a avut cumva vreo fetiță, eu sunt convinsă că nu”.

De altfel, femeia, mamă de fetiță, spune că a făcut descoperirea „când am corectat tema”.

Însă, se pare că problema nu a poveștii, ci a celor care au editatat manualul. La o simplă căutare a întregii povești apare cea completă, mai precis este vorba de câteva pasaje care lipsesc din manual.

De exemplu, începutul este succint, în comparație cu textul original, potrivit anideșcoală.ro – „Mărturisesc sincer, cu plăcere chiar, îl invidiez pe Gogu Buzdugan. Şi nu atât pentru bicepşii lui de beton (şi la nevoie de cauciuc), cât pentru caracterul său cutezător şi generos, şi mai ales, da, mai ales pentru cavalerismul său. „Onoarea mai presus de orice” pare să fie deviza sa care, nescrisă pe vreo eşarfă, scapără cu prisosinţă în ochii lui înflăcăraţi. Nimic nu scapă acestor ochi. Nici cea mai milimetrică-dar ce zic eu?-microscopică abatere de la legile onoarei. Pesimiştii n-au decât să deplângă agonia cavalerismului. Bocetul lor mă lasă rece. Ei nu-l cunosc pe Gogu Buzdugan! Ei nu l-au văzut repezindu-şi scrutător privirea şi, la nevoie, pumnii, întru apărarea nobilului ideal: onoarea!”.

Iar finalul, nota povestitorul, lipsește cu desăvârșire – ” De aceea ziceam la început: pesimiştii n-au dreptate. Cavalerismul n-a pierit. Ei nu-l cunosc pe Gogu Buzdugan!”.

Astfel, contextul se schimbă radical, iar reacțiile părinților sunt justificate, dacă nu luăm în considerare și adjectivele atribuite celor doi copii, cuvinte care nu ar terbui să aibă ce căuta în vocabularul unui copil de zece ani, de tipul „victimă”, „bicepși”, „huligan”.