Un bărbat de 35 de ani a stropit cu benzină în interiorul Casei de Pensii din Sectorul 6 al Capitalei și a amenințat că îi dă foc. Individul ar avut nemulțumiri legate de ajutorul de înmormântare, în contextul în care, în ultimii ani, a pierdut mai mulți membrii ai familiei.
Polițiștii au fost sesizați miercuri după-amiază, prin apel la 112, cu privire la faptul că un bărbat a aruncat cu o substanță, posibil inflamabilă, în sediul unei instituții și ar fi amenințat că va da foc clădirii. Ajunși la fața locului, oamenii legii l-au imobilizat, încătușat și dus la audieri pe individ, relatează Observator News.
Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, unde au identificat persoana în cauză, un bărbat de 35 de ani. Zona a fost delimitată și din fericire, incidentul s-a soldat fără victime.
Bărbatul a fost condus la sediul poliției pentru audieri, cu scopul de a clarifica întreaga situație. Din primele verificări se pare că, în ultimii ani, individului i-ar fi murit mama, tatăl și un copil, iar gestul său a fost motivat de nemulțumiri legate de ajutorul de înmormântare.