Papa Francisc IUBEȘTE copiii! Cine îi va organiza SUMMIT-ul împotriva pedofiliei

Papa Francisc IUBEȘTE copiii! Cine îi va organiza SUMMIT-ul împotriva pedofiliei
sursă foto: radiovacanta.ro

Vaticanul a dezvăluit, vineri, numele celor patru organizatori care se vor ocupa de summit-ul papei Francisc pentru lupta împotriva pedofiliei, ce vizează înființarea unor noi mecanisme concrete de prevenție și responsabilizare, informează AFP.

„Papa Francisc dorește ca liderii Bisericii Catolice să beneficieze de o înțelegere deplină a impactului devastator resimțit de victimele abuzurilor sexuale comise de către preoți (…) Reuniune îi privește mai întâi pe episcopi, ei au o mare responsabilitate față de această problemă gravă. Însă bărbați femei care sunt experți în domeniul abuzurilor își vor aduce contribuția și pot să ajute la stabilirea cu exactitate a ceea ce trebuie făcut pentru a asigura transparența și responsabilitatea”, a afirmat Greg Burke, purtător de cuvânt al Sfântului Scaun, vineri.

Cei patru organizatori, cu toţii apropiaţi ai papei Francisc, vor coordona activitatea preşedinţilor conferinţelor episcopale din lumea întreagă, convocaţi la Vatican în perioada 21-24 februarie. În plus, două femei care ocupă poziţii importante la Vatican vor fi la rândul lor implicate în pregătirile pentru acest summit, alături de victimele unor abuzuri sexuale.

Așadar, Din comitetul organizatorilor vor face parte arhiepiscopul de Malta Charles Scicluna, preotul Hans Zollner, cardinalul american Blase Cupich şi cardinalul indian Oswald Gracias.

Charles Scicluna, promovat de papa Francisc în luna noiembrie în ierarhia de la Vatican, a fost timp de 10 ani procuror la tribunalul din Vatican însărcinat cu anchetarea cazurilor de pedofilie în rândul preoţilor. Papa Francisc l-a trimis la începutul acestui an în Chile, o ţară zguduită de un vast scandal de pedofilie, pentru a audia victimele.

Preotul iezuit german Hans Zollner este un profesor universitar şi psihoterapeut care străbate lumea întreagă pentru a preveni pedofilia în rândul clerului, în calitate de preşedinte al Centrului de protejare a copilăriei. El este şi membru al comisiei anti-pedofilie, alcătuită din experţi care sunt consilieri ai papei.
Cardinalul indian Oswald Gracias face parte dintr-un grup de nouă cardinali (C9) care au sarcina de a îl consilia pe liderul Bisericii Catolice în privinţa reformelor de la Vatican.

Alegerea cardinalului american Blase Cupich reflectă criza gravă pe care o traversează Biserica Catolică în Statele Unite, în urma dezvăluirilor publice legate de o serie de scandaluri.

În urmă cu 10 zile, Sfântul Scaun a ordonat conferinţei episcopilor americani – foarte divizată între partizani şi opozanţi ai papei – să nu se pronunţe în timpul adunării sale generale asupra noilor măsuri de combatere a abuzurilor sexuale, cerându-i să aştepte până la summitul din februarie 2019.