România a înregistrat cel mai mare preț la pâine, într-un an cu producție de grâu istorică. Care e explicația

România a înregistrat cel mai mare preț la pâine, într-un an cu producție de grâu istorică. Care e explicația
Foto simbol: Pixabay

Potrivit estimărilor, România va înregistra o producție istorică de grâu în acest an. Prin urmare, făina s-a iefinit și era ca prețurile la pâine să urmeze același trend descendent. Realitatea din brutării este însă, alta.

 

Cuprins:

  1. Ce costuri presupune producția de pâine
  2. Ce loc ocupă România în UE la valoarea producției agricole

 

Ce costuri presupune producția de pâine

Datele europene arată că, în prezent, pâinea are cel mai mare preț de când se fac monitorizări și vor mai urma scumpiri. În prezent, o simplă franzelă costă, în medie, 3 lei, în timp ce alte tipuri de pâine ajung să depășească chiar și 10-15 lei. Ieftinirea materiei prime nu a fost suficient pentru a compensa creșterile de taxe și a prețului utilităților.

„Prețul a fost 1,5 lei, acum este un 1,42. Rămânem undeva cu 800 de lei pentru un camion de 10 tone, fără TVA.

Nu câștigăm, pentru că energia electrică s-a scumpit de la 1 iulie, combustibilul s-a scumpit de la 1 august, suntem în balanță”, a spus Subasi Hasan, proprietarul unei brutării, potrivit Știrile ProTV.

Pe lângă costurile cu ingredientele – făină, apă, sare și drojdie  — care reprezintă doar 30% din prețul final, producătorii trebuie să acopere din tariful final și costurile pentru personal, utilități și chirie.

Ce loc ocupă România în UE la valoarea producției agricole

România se poate mândri cu una dintre cele mai bune producții de grâu, dar acest aspect devine irelevant având în vedere că importul pare să fi devenit sport național. De la cocă, la pâine congelată și fâină brută, toate ajung în țara noastră din străinătate, ceea ce nu face decât să dezechilibreze producția românească. Un mare exportator al făinii care se găsește pe piață este chiar țara vecină, Republica Moldova.

„Ajung aproape de prețul la care morarii români cumpără grâul din România. Și cantitățile sunt suficient de importante, astfel încât să blocheze capacitățile de morărit aproape pe întreaga zonă de est a țării. Au ajuns până la Pitești astfel de transporturi de făină, care au pus multe fabrici de morărit să își reducă sau să își suspende activitatea pe moment”, a spus Viorel Marin, președintele Asociației Naționale de Morărit și Panificație.

Ultimele date Eurostat plasează România pe locul al treilea la ponderea agriculturii în PIB, de două ori mai mult decât media Uniunii, însă prindem doar locul 7 la valoarea producției agricole.